Refugiații cazați la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil, dar și străinii aflaţi la Galați la studii sau la muncă, vor beneficia de serviciile unui Centru de integrare a străinilor cu ședere legală, care le va oferi consiliere, informare şi chiar de cursuri de limba română. Un centru similar, ”My PLace”, a fost inaugurat marți la Constanța, urmând ca joi să fie inaugurat centrul de la Galați. Centrele regionale de la Galați și Constanța sunt înființate în cadrul Proiectului „My Place – o punte pentru integrarea beneficiarilor unei forme de protecție și străinilor cu ședere legală în Romania”, finanțat prin Programul Național — Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare. Proiectul este implementat în perioada iunie 2017 – iunie 2019, de Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din România, în parteneriat cu Fundatia Inima de copil. Potrivit managerului de proiect, Cătălin Albu, acest tip de centre se adresează străinilor care au dobândit protecţia internaţională în România, cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat sau li s-a acordat protecţia subsidiară, precum şi cetăţenilor din state non-UE şi apatrizi care au dobândit un drept de şedere în România, printre ei fiind şi cei aflaţi la studiu sau cu afaceri în ţara noastră. “Prin acest proiect ne dorim să creăm o alianţă, nişte parteneriate cu autorităţile, cu organizaţiile locale care se pot implica în susţinerea refugiaţilor şi a străinilor cu o viză aici în România şi cu comunităţile de străini, pentru că acest liant este necesar în integrarea lor, ajutorul nu poate să vină doar de la stat sau de la ONG-uri, integrarea presupune un efort susţinut venit din mai multe locuri, fiecare cu expertizele sale pentru a încerca să-i integrăm”, spune Cătălin Albu.
Managerul de proiect a mai precizat că refugiaţii primesc diverse informaţii, dintre cele mai diverse, de la găsirea unei grădiniţe pentru copil sau alegerea unui medic de familie şi până la căutarea unui loc de muncă, dar au parte şi de asistenţă juridică, medicală, psihologică şi pot participa chiar şi la cursuri de limba română.
Susținerea procesului de integrare efectivă pentru categoriile de străini asistate prin proiect la nivelul județelor Galați, Constanța, Vrancea, Bacău, Vaslui, Brăila, Tulcea, urmează a fi realizată cu predilecție pentru persoanele vulnerabile și cu nevoi speciale, prin oferirea de servicii complementare celor asigurate de stat. Acestea au în vedere activități precum informarea, consilierea, asistența materială, juridică, medicală, psihologică precum și activități sociale, culturale, recreaționale, educaționale, cursuri de limba română și orientare culturală, la nivelul celor doua centre regionale de integrare din Galati (str. Brăilei nr. 37, et. 2), respectiv Constanța (bd. Mamaia, nr. 13).