La Drăgușeni și în Galați, scandalagii reținuți

0
456

Doi bărbați din Drăgușeni și trei din Galați au fost reținuți 24 de ore după ce au fost protagoniștii a două scandaluri petrecute în cele două localități. Primul a avut loc la Drăgușeni unde  Secția de Poliție Rurală Rădești a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, despre o agresiune fizică asupra unui bărbat, de 29 de ani, care s-ar fi petrecut într-un magazin de pe raza comunei Drăgușeni, victima fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit IPJ Galați, polițiștii care au mers la fața locului și au efectuat verificări au constatat că, pe fondul unui conflict mai vechi, victima a fost agresată de doi consăteni, de 19 și 29 de ani, care au lovit-o cu pumnii și cu o sticlă, în zona capului. În cursul zilei de ieri, cei doi agresori au fost reținuți de poliție, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și turburarea ordinii și liniștii publice. Mai apoi, la Galați,  Secția 5 Poliție Galați a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, pe strada Războieni, din municipiul Galați, în dreptul unui imobil, are loc o altercație între mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat imediat mai multe echipaje de poliție care au constatat că cele sesizate se confirmă și au intervenit, reușind să aplaneze conflictul înainte ca acesta să escaladeze. Potrivit IPJ Galați, în urma verificărilor a reieșit că, în timpul altercației, un tânăr, de 24 de ani, ar fi distrus cu o lopată parbrizul unui autoturism, parcat pe strada mai sus menționată. Acesta și alți doi bărbați, de 29 și 39 de ani, au fost transportați la spital, dar au refuzat atât investigațiile medicale, cât și internarea. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 28 de ani, au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × two =