Cu toate că bonificaţia de 10% se acordă tuturor contribuabililor care îşi achită integral taxele până la 31 martie, gălăţenii s-au înghesuit, în această dimineaţă, să îşi plătească dările la stat în prima zi în care Direcţia de Taxe şi Impozite Locale a lucrat cu publicul. “Aşa mi-a plăcut mereu să fiu primul… numai că anul ăsta am fost al doilea… m-am trezit la 4 dar la coadă am ajuns pe la 5 şi uite că sunt al doilea”, a spus unul din cei aproximativ 200 de contribuabili care aşteptau la coadă, afară, înainte ca Direcţia de Taxe să îşi deschidă porţile. “Nu vă înghesuiţi că este loc pentru toată lumea, vă primeşte banii la toţi”, “v-aţi trezit devreme să scăpaţi de bani”, cam acestea erau replicile pe care, hârtri, câţiva pensionari şi le aruncau unii altora. Totuşi, printre cei care stăteau la coadă se aflau şi persoane tinere care s-ar descurca extrem de uşor pe internet, plătind impozitele online. “Gălățeniii folosesc platforma ghiseul.ro mai mult decât contribuabilii din majoritatea localităților din țară. Sunt undeva la 10.000 de utilizatori din totalul de circa 160.000, persoane care achită prin ghiseul.ro. Este un procent de 4%, mic, dar superior mediei la nivel naţional, care e de 2%, Galațiul fiind chiar premiat, anul trecut, pentru plata online pe ghiseul.ro, avem şi un trofeu (foto2). Totuşi, sunt într-adevăr puțini cei 10.000 care plătesc online şi sperăm că anul acesta va crește numărul lor, colegele de la ghişee le spun mereu contribuabililor despre această modalitate uşoară de plată”, a declarat Ioan Daniel Stadoleanu, directorul Direcției Generale Impozite, Taxe și alte Venituri Locale. Acesta a adăugat că pentru plata taxelor online, cetățenii pot intra în posesia ID-ului și parolei alocate, prin intermediul poștei electronice, expediind la adresa de email [email protected] o cerere și copia actului de identitate al titularului de rol fiscal, scanate și atașate.
Pentru cei care însă nu au încredere în plata online, sau nu se descurcă pe internet, Direcţia de Fiscalitate le aminteşte că dările pot fi achitate în mai multe puncte, nu doar la sediul central. Se încasează taxele locale la: sediul central, str. Domnească nr.13, bloc L, parter (program cu publicul luni, marți, joi și vineri 8.30-16.30, iar miercuri, 8.30-18.30), sediul din str. H. Coandă bloc J 5, parter (luni, marți, miercuri și joi 8.30-15.30, iar vineri, 8.30-12.30), sau la sediul din str. Brăilei nr. 232, bloc E 4, parter (luni, marți, miercuri și joi 8.30-15.30, iar vineri, 8.30-12.30).
Cât priveşte taxele locale, anul acesta, o parte din ele s-au majorat. Astfel, “cuantumul impozitului pentru un apartament cu două camere, suprafață de aproximativ 50 de mp, zona centrală – zona A, cu destinație de locuință este de 108 lei, față de 96 de lei, în 2017. Pentru 2018 impozitul pe clădiri (garaje), zona centrală, a orașului, suprafață 25 de mp, este de 10 lei față de 9 lei, anul 2017. Pentru o clădire nerezidențială (spații comerciale, spații în care se desfășoară activitate economică sau construcții destinate pentru activități economice), evaluată la 150.000 de lei în anul 2018 impozitul este de 900 de lei, față de 450 de lei, în 2017. Valoarea impozitului pentru un teren cu suprafața de 100 de mp, situat în zona centrală a orașului, zona A, este de 88 de lei, la fel ca în 2017”, transmite Primăria Galaţi. Şi taxa de habitat a crescut, de la 67 de lei/an/persoană la 85 de lei/an/persoană.
Totuşi, Primăria Galaţi a constatat că din totalul de 280.000 de contribuabili, 100.000 nu plătesc taxa de habitat care se încasează în baza unei simple declaraţii pe propria răspundere a proprietarului imobilului cu privire la numărul de locatari (deci contribuabili) ai clădirii. “Chiar şi majorată avem de departe printre cele mai mici taxe de habitat din țară. Am majorat taxa de habitat pentru că prețențiile au crescut, după cum probabil s-a remarcat, prezența pe stradă a angajaților Ecosal este mai mare și asta înseamnă că și costurile sunt mai mari… După cum știți, taxa de habitat se plătește în urma unei declarații pe propria răsundere. Din păcate, am ajuns la o concluzie tristă – în urma unei analize, am realizat că în evidențele Primăriei nu figurează aproximativ 100.000 de gălățeni care nu achită această taxă de habitat. Este vorba despre persoane care locuiesc, cu chirie, în apartamente ai căror proprietari nu au declarat nicăieri că au chiriași și practic acești oameni nu figurează deși ei consumă din ce oferă municipalitatea. De aceea, taxa de habitat este achitată doar de restul de circa 170-180.000 de gălățeni, ceea ce nu este corect, plus că așa, nivelul de încasare este mic și nu acoperă costurile de colectare, transport și depozitare a gunoiului menajer. Din analizele făcute, încasările actuale nu asigură decât cheltuielile pentru 4-5 luni dintr-un an și de aceea anul viitor vor îndesi controalele, vom face verificări împreună cu administratorii asociațiilor de proprietari pentru a-i identifica pe toți locatarii, astfel încât să plătească și aceștia taxa, așa cum o fac cei de bună credință”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu, referitor la taxa de habitat.