Jandarmii gălăţeni fac instrucţie cu carabinierii basarabeni

0
525

În perioada 24 – 29 ianuarie patru jandarmi gălățeni se vor deplasa la Chișinău, în Republica Moldova, unde îi vor instrui pe carabinierii basarabeni în domeniul asigurării ordinii publice în contextul unui aflux masiv de migranți la frontiera de est a Uniunii Europene.

Instruirea face parte din seria activităților derulate în cadrul proiectului „Creșterea capacității profesionale a personalului implicat asigurarea și restabilirea ordinii publice în context transfrontalier” ,finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun, România – Republica Moldova 2014-2020, la care Jandarmeria Galați are calitatea de partener al Inspectoratului General de Carabinieri.

Echipa stabilită la nivelul unității noastre are experiență acumulată în domeniul de incidență pentru care jandarmii au fost solicitați, astfel: colonelul Florin Simionel, inspectorul șef al Jandarmeriei Galați va susține pregătirea pe tema legislației europene în materie de migrație și azil, locotenentul Bădin Mircea Cătălin, purtătorul de cuvânt al unității, va susține pregătirea pe tema comunicării publice, a negocierii și a dialogului pentru detensionarea unor situații conflictuale, căpitanul Cristea Mihail, ofițer specialist ordine publică, va susține o temă cu referire la particularitățile misiunilor de asigurare a ordinii publice în zona de frontieră, iar plutonierul adjutant șef Bratu Georgică, comandant de grupă antiteroristă, va susține un atelier practic de intervenție profesională.

Cei patru jandarmi gălățeni nu sunt la prima cooperare cu forțe de tip jandarmerie, aceștia având experiența acumulată fie în teatrele de operații din Afganistan și Kosovo, fie în cadrul exercițiilor internaționale de conducere cu forțe în teren la care au participat.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten + 7 =