Ionuţ Pucheanu: “Vom avea un centru al oraşului demn de secolul în care trăim”

0
13949

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi anunţă că a fost finalizată procedura de licitație pentru proiectul ”Amenajare zonă centrală între strada Navelor, limita bloc P și Potcoava de Aur” (proiectare și execuție) iar câștigătoare este oferta depusă de asocierea S.C. Tancrad S.R.L. – S.C. Lemacons S.R.L. – S.C. Proiect S.A. – S.C. Btfarch Ro Company S.R.L.

“Anul acesta vor începe și lucrările de amenajare și modernizare în centrul orașului Galați. După ani de zile în care gălățenii au așteptat să aibă un centru al orașului demn de secolul în care trăim, iată că acum obiectivul acesta va fi atins”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. “Zona care va fi complet refăcută este cuprinsă între strada Navelor, limita blocului P și Potcoava de Aur, incluzând aici și lucrări de refacere a pasajului subteran din dreptul celor două hoteluri.

Va fi refăcut în totalitate pavimentul, vor avea loc lucrări de reabilitare a fântânilor arteziene, spațiile verzi vor fi redimensionate, va fi introdus sistem de irigații pentru întreținerea gazonului și a plantelor, vor fi introduse canalizații subterane pentru cablurile de telecomunicații, va fi regândit sistemul de iluminat public pentru un consum redus de energie, etc. Practic, toate lucrările gândite pentru zona amintită vor aduce la lumină un centru modern, demn de admirat unde să regăsim cu toții bucuria de a ne plimba sau a ne petrece timpul liber”, a mai declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Conform Biroului de presă al Primăriei Galaţi, valoarea totală a proiectului este de 11.037.244, 53  (fără TVA), iar termenul de realizare este de aproape un an, din care 45 de zile sunt prevăzute pentru proiectare și alte 10 luni pentru faza de execuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.