Ionuț Pucheanu: „Se lucrează susținut acum la creșa de pe strada Cuza”

0
821
Prinde contur noua creșă de pe strada Al. I. Cuza”, anunță primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, care precizează că „se lucrează susținut acum” la creșa pe care Primăria o amenajează cu fonduri europene.
Avem nevoie de cât mai multe locuri în creșe pentru a veni în sprijinul tinerelor familii. De aceea, avem în derulare mai multe proiecte pentru construcția de noi creșe. Se lucrează susținut acum la creșa de pe strada Al. I. Cuza nr. 24, amenajată cu fonduri europene într-o clădire veche de peste 100 de ani”, declară edilul.
Amintim că prin proiectul cu finanțare europeană a fost prevăzut amenajarea spațiului cu destinația de creșă, astfel încât să fie creat copiilor și cadrelor didactice un mediu educațional care să le ofere confort și care să permită desfășurarea unui proces instructiv-educativ eficient.Potrivit Biroului de Presă al Primăriei, lucrările presupun consolidare, recompartimentare a spațiilor necesare funcționarii în bune condiții a creșei și reabilitare termică. Acestea vor fi completate cu înlocuirea integrală a instalațiilor pentru utilități, refacerea finisajelor interioare și exterioare, refacerea trotuarelor, montarea de bănci și coșuri de gunoi, amenajarea spațiilor verzi etc. Dotările vor fi specifice destinației spațiului (mobilier pentru copii, echipamente joc), în urma unei achiziții separate. Lucrările sunt derulate de către firma Comtiem SRL, valoarea contractului cu o durată de 12 luni fiind de 2.860.544,60 lei fără TVA.

Mai mult, cele două creșe existente în Galați, Creșa nr. 1 și Creșa nr. 36, au fost modernizate deja de Primărie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.