Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, anunță că încă o companie a decis să investească la Galați, în Zona Liberă. Este vorba despre EraGreat Energy, care a concesionat un teren de două hectare pentru a dezvolta o unitate al cărei obiect de activitate este asamblarea panourilor fotovoltaice.
„Orașul nostru a devenit tot mai atractiv pentru investitori. O unitate pentru asamblarea panourilor fotovoltaice urmează să fie realizată în Zona Liberă de către firma EraGreat Energy care a concesionat un teren de 2 hectare. Orice investiție înseamnă noi locuri de muncă și dezvoltarea economică a Galațiului”, anunță Ionuț Pucheanu.