Invitație la meciul de handbal de duminică

0
1247

Iubitorii sportului sunt așteptați, duminică, 9 septembrie, la Sala Polivalentă, unde, de la ora 17.00, va avea loc meciul dintre echipa feminină de handbal a CSM Galați și HC Zalău, primul meci pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii Florilor.

Lăcrămioara  Cîlici, jucătoare aflată la prima sa prezență în echipa de senioare a Galațiului a declarat că “sper să vină cât mai multă lume și sper să nu am emoții suplimentare, mai ales că este primul meu meci la senioare pe care îl joc la Galați. Este un meci foarte important pentru noi, mai ales că este primul meci pe teren propriu. Sper din tot sufletul ca la sfârşit noi să fim cele care ne vom bucura de victorie. Vom da tot ce vom putea la momentul respectiv”.

Cu obiectivul stabilit – evitarea barajului, printr-o clasare în primele 10 echipe ale campionatului – Valeriu Costea, antrenorul echipei CSM Galaţi a spus că: „Ne pregătim să câştigăm cele trei puncte. De fapt, scopul nostru principal este acela de a câştiga toate cele trei puncte puse în joc la fiecare joc al campionatului. De aia ne pregătim, de aia muncim, să câştigăm şi noi un meci astfel încât să ne dea cât de cât încredere să putem să abordăm pe mai departe campionatul cu capul sus. (…) Având în vedere că au rămas 95 la sută dintre fetele care au fost anul trecut, e un obiectiv realizabil. Problema se pune la numărul de jucătoare. E un campionat foarte tare, un campionat cu contact fizic foarte mare, cu efort foarte mare. E nevoie de schimbări, ca fiecare din echipă să-şi aducă contribuţia şi s-o facă cât mai bine pentru realizarea obiectivului”.

Cei care doresc să vină la meciul de duminică trebuie să știe că, față de ultimii cinci ani, acum intrarea la meci se va face contra cost (5 lei), biletele putând fi achiziţionate în ziua jocului de la casa de bilete a Sălii Polivalente, între orele 14.00 -17.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.