Prefectura județului Galați invită gălățenii în Piața Tricolorului din Grădina Publică, să participe la manifestările programate mâine, 9 mai, cu ocazia triplei sărbători, a Zilei Independenței, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Cel de-la Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Programul va începe la ora 10.00, cu întâmpinarea oficialităților și intonarea Imnului de Stat al României după care va urma, cum e și firesc, intonarea Imnului Uniunii Europene. De la 10.10 vor urma scurte alocuțiuni privind evocarea semnificațiilor zilei după care, de la 10.20, artiști ai Centrului Cultural Dunărea de Jos vor susține un minirecital. Manifestările se vor încheia cu defilarea Gărzii de Onoare, programată a începe la ora 10.35.