Investiții de zeci de milioane de euro în comunele gălățene  

0
316
Grație fondurilor pe care le-au obținut de la Guvern, prin programele naționale de dezvoltare, și a banilor europeni câștigați, comunele gălățene se pot mândri cu numeroase investiții în derulare. De la modernizarea drumurilor, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, modernizarea unităților de învățământ și dotarea acestora la standarde europene, amenajarea unor parcuri și până la achiziția de utilaje necesare întreținerii localităților în sezonul rece și în sezonul cald, toate aceste proiecte au rolul de a îmbunătăți calitatea vieții localnicilor și de a crește nivelul de trai al oamenilor. Indiferent că se află la doar doi pași de municipiul Galați, în centrul județului sau în nordul acestuia, nu este comună care să nu aibă cel puțin două-trei proiecte de investiții în implementare, la acest moment.
În nordul județului Galați, pe lângă alte investiții, Primăria din Suceveni, condusă de primarul PSD Marian Mitrofan, lucrează în satul Rogojeni pentru a moderniza 14 drumuri. Proiectul, în valoare de aproape nouă milioane de lei, este finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). Drumurile vor fi astfel asfaltate, protejate cu șanțuri și rigole betonate, vor avea podețe rutiere din beton, iar accesul în curțile oamenilor se va face cu dale din beton. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul acestui an.
Și în comuna Bălăbănești, aflată tot în nordul județului Galați și condusă de primarul PSD Dorin Codreanu, se lucrează la reabilitarea și asfaltarea drumurilor, autoritățile investind în proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere aproximativ 2,5 milioane de euro, fonduri pe care Primăria le-a obținut prin PNDL și prin accesarea unor finanțări europene (AFIR). Unele dintre acestea au fost finalizate, iar altele sunt în curs de execuție. După finalizarea lucrărilor, localnicii din Bălăbănești vor beneficia de 13 kilometri de drumuri pe care se va circula în condiții civilizate, dar mai ales în siguranță.
În comuna gălățeană Rădești din nordul județului, condusă de primarul PSD Ioan Porumb, autoritățile investesc peste 7,3 milioane de lei pentru modernizarea mai multor drumuri și pentru reabilitarea unei școli gimnaziale, care va fi dotată cu centrală termică și va avea grupuri sanitare noi. Fondurile au fost obținute de către Primărie prin PNDL II. Autoritățile mai au în diferite stadii și alte proiecte, printre care un teren de sport multifuncțional.
Sănătatea, educația, infrastructura rutieră și accesul cetățenilor la servicii de calitate sunt prioritățile autorităților din comuna gălățeană Fundeni, condusă de primarul PSD Manuel Lupu. Primăria investește, în acest mandat, aproape 16 milioane de lei, din fonduri guvernamentale, europene și de la bugetul local, pentru dezvoltarea comunei. Cei mai mulți bani direcționați către investiții au fost obținuți de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și prin PNDL.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 − 2 =