La Spitalul pentru Copii, instituție sanitară aflată în subordinea municipalității, pentru care Primăria a atras importante fonduri europene în acest mandat, pentru a o moderniza și dota cu aparatură medicală de ultimă generație, se lucrează deja la noul corp de clădire dedicat Unității de Primiri Urgențe.
”Sănătatea este o prioritate, mai ales când vorbim despre copii.
Lucrăm la compartimentul de primire a urgențelor la Spitalul pentru Copii care va avea un corp de clădire nou și modern cu dotările necesare.
S-a realizat deja structura de rezistență la subsol, iar acum se lucrează la parterul clădirii. Este o investiție de 2,3 milioane de euro pentru care am atras fonduri europene”, anunță primarul Ionuț Pucheanu.

În curând, municipalitatea va demara o nouă investiție la Spitalul pentru Copii. Este vorba despre modernizarea, extinderea și dotarea ambulatoriului, tot cu fonduri europene atrase de Primărie, în cadrul unui proiect de 3,2 milioane de euro.