Investiţie de 10 milioane euro la combinat

0
1302

Directorul de comunicare al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu, a anunţat printr-o informare de presă repornirea Maşinii de Turnare nr. 4 din cadrul Oţelăriei, după realizarea unui amplu pachet de investiţii, modernizări şi reparaţii în valoare totală de circa 10 milioane de euro.

“Acest proiect este parte a eforturilor noastre pe termen scurt şi mediu de a moderniza Oţelăria şi de a implementa – cât mai mult posibil –  noile tehnologii de automatizare şi digitalizare în procesele noastre de producţie”, a spus Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi.

Proiectul a avut ca scop modernizarea capului de turnare al Maşinii nr. 4 prin înlocuirea unor componente – cheie şi instalarea unei automatizări noi. Acestea vor permite creşterea producţiei prin reducerea opririlor tehnice şi accidentale, obţinerea unei viteze de turnare mai mari şi eliminarea unor defecte de calitate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.