Toți salariații Transurb își vor primi, până la sfârșitul săptămânii drepturile cuvenite, a dat asigurări, astăzi, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, care a ieșit în fața Primăriei, pentru a sta de vorbă cu angajații Transurb, care au protestat, în această dimineață, nemulțumiți de întârzierea salariilor. Practic, fără reacția primarului, salariații Transurb ar fi fost hotărâți să întrerupă, de miercuri, activitatea de transport în comun. „Societatea Transurb are astăzi, în cont, 750.000 de lei, suficienți să își încaseze salariile, respectiv lichidarea pe noiembrie, cei din producție. Până vineri mai alimentăm conturile cu încă circa 700.000 de lei, pentru plata salariilor și către personalul TESA.
Până la finalul lunii decembrie, din încasările societății se vor obține și banii necesari plății avansului pe decembrie, care trebuie acordat pe 30 decembrie. Toate acestea le-am discutat cu reprezentanții sindicatului și conducerea Transurb, cărora le-am spus ce vă spun și dumneavoastră – nu toate relele vin de la Primărie, e bine să vă uitați și în propria curte…”, le-a declarat, astăzi, primarul Ionuț Pucheanu, salariaților Transurb, adunați în fața Primăriei, nemulțumiți că nu și-au încasat lichidarea (ce trebuia plătită pe 15 decembrie) dar și de perspectiva de a nu-și încasa nici avansul pe decembrie- așa cum fuseseră anunțați, ieri, de conducerea Transurb.
Și liderul de sindicat din cadrul societăţii Transurb, George Preda, a declarat că în urma discuţiilor avute cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a primit asigurări din partea acestuia că Primăria va aloca suma necesară pentru achitarea salariilor angajaţilor societăţii, rezultatul fiind că angajații Transurb au renunţat la proteste. „S-au găsit sumele necesare acoperirii salariiilor întârziate, dar şi pentru avansul pe luna decembrie, din data de 30. Plăţi se vor face începând de astăzi, aşa ni s-a spus. Sunt bani care ar fi trebuit achitaţi mult mai devreme, fiind vorba despre sumele necesare acoperii diferenţelor de preţ pe kilometru pentru diferite categorii care au facilităţi precum pensionari, elevi sau studenţi care călătoresc cu mijloacele de transport în comun. Societatea nu este într-o situaţie prea bună, dacă a fost nevoie ca oamenii să iasă în stradă pentru a-şi cere drepturile salariale”, a spus Preda.
Potrivit sindicaliştilor, în cadrul societăţii Transurb sunt aproximativ 800 de salariaţi, iar cei mai mulţi au salarii sub 1.900 lei.