Incident pe strada Alexandru Davila. Trei echipaje de Poliție au fost trimise la fața locului

0
439

A fost scandal, miercuri noapte, pe strada Alexandru Davila din Galați. Un bărbat care circula haotic cu o mașină, prin zonă, a pierdut controlul volanului și a intrat în plin, într-un autoturism parcat. Imediat după impact, individul aflat la volan, dar și ceilalți bărbați din mașină au încercat să fugă de la fața locului. Locatarii de pe stradă s-au mobilizat și au încercat să îi oprească, dar cum situația risca să scape de sub control, s-a sunat la 112.

La locul incidentului au fost mobilizate trei echipaje de Poliție, două de la Poliția Rutieră și unul de la Secția 5. Bărbatul care a provocat incidentul a fost imobilizat de polițiști. A fost pus să sufle în etilotest și s-a constatat că era în stare de ebrietate avansată. Aparatul Poliției Rutiere a indicat o alcoolemie de 0,68 la mie în aerul expirat. Mai mult, la verificările făcute de polițiști, s-a stabilit că bărbatul de 26 ani nu avea nici permis de conducere.

În consecință, Poliția Rutieră Galați a început un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis pe drumurile publice.

Secția 5 Poliție a aplicat și ea sancțiuni contravenționale celor implicați în incident pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației după ora 22.00, prevăzute de legea privind starea de alertă.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten + twenty =