Închirierea parcărilor, din nou în dezbatere

0
1418

Aprobată în Consiliul Local Galați încă de la începutul acestui an, închirierea locurilor de parcare din fața blocului mai are încă cel puțin o lună de așteptat căci regulamentul adoptat în ianuarie a suferit câteva modificări majore, a declarat astăzi, în ședința Comisiei de Dialog Social, viceprimarul Sorin Enache.  Potrivit acestuia, în regulament au fost acum incluse aspecte care, inițial, nu fuseseră prevăzute în hotărâre (rolul asociațiilor de proprietari, dreptul de închiriere a agenților economici etc), motiv pentru care noul act va fi supus din nou dezbaterii publice, urmând să fie postat pe site-ul Primăriei Galați la începutul lunii septembrie. “Acel proiect privind aprobarea regulamentului de închiriere a parcărilor avea mai multe vulnerabilități legate de licitația locurilor de parcare, de aprobare, așa că acest regulament va apărea din nou în formulă modificată, ținând cont de observațiile cetățenilor cu care ne-am consultat”, a spus viceprimarul Sorin Enache.

Reamintim, în luna ianuarie, Consiliul Local Galați a decis că locurile de parcare din apropierea blocurilor pot fi rezervate de proprietari (excepție cei cu garaje), pentru 120 de lei pe an, aceștia având dreptul de a-și parca mașinile (cu masa de până în 3,5 tone) zilnic, în intervalul orar 16.00-8.00, inclusiv în perioada weekend-ului, de vineri de la ora 16.00 până luni dimineață. Banii strânși la bugetul local din aceste taxe ar urma să fie folosiți pentru amenajarea de noi locuri de parcare.  Regulamentul prevedea că în cazul (puțin probabil) în care numărul locurilor de parcare va fi mai mare decât numărul celor care doresc închirierea, locurile rămase libere se pot acorda, suplimentar, celor care deja au închiriat un loc.  Același regulament prevedea că în cazul blocurilor în care locurile de parcare sunt mai puține decât numărul de persoane care doresc închirierea, se va proceda la o licitație, prețul de pornire fiind de 120 de lei pe an, fiecare la strigare făcându-se  un “salt” de câte 10 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.