Gălățeni, sunteți așteptați la o nouă ediție a Festivalului Internațional al Cărții AXIS LIBRI! Evenimentul va debuta, astăzi, la ora 11.00, și se va încheia duminică. Și în acest an, Festivalul Cărții se va desfășura pe Aleea de la P-uri.
În perioada 5-9 iunie 2019, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galați şi Consiliul Judeţean Galaţi, cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Municipiului Galaţi, al partenerilor, precum și al mass-media locale și naționale, în colaborare cu: Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Direcția Județeană pentru Cultură, Inspectoratul Şcolar, Palatul Copiilor, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, Universitatea „Dunărea de Jos”, Universitatea „Danubius”, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, Muzeul de Artă Vizuală, Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa de Cultură a Studenţilor și cu alte instituții de cultură și de învățământ gălățean – organizează a XI-a ediţie a Festivalului Internațional al Cărții AXIS LIBRI – ediție dedicată Anului Cărţii, adresat iubitorilor de carte și lectură, atât cititori, cât şi creatori, editori şi difuzori, pe care îi invită să participe la un program generos prin diversitate şi calitate culturală.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 5 iunie 2019, ora 11:00.
Dedicat tuturor, evenimentul va avea loc pe Aleea „Axis Libri” (Zona „P”-urilor spre Elice), unde va fi realizat un complex expozițional cu aproximativ 40 de standuri mobile outdoor, cuprinzând produsele editurilor româneşti şi străine prezente.
Târgul/Festivalul Internațional al Cărții îşi propune să stimuleze interesul pentru lectură, să cultive satisfacția dialogului viu între producătorii şi consumatorii produselor culturale specifice, dăruindu-le bucuria întâlnirii cu cei mai cunoscuţi scriitori prin organizarea unor dezbateri deschise, pe teme de interes cultural, care să aducă în atenţie cele mai recente apariţii editoriale.
Programul Târgului va oferi participanților, printre altele, şi două lansări de carte speciale, ale unor cărţi nominalizate la Premiile Uniunii Europene pentru Literatură, „Sindromul Stavroghin” de Alina Pavelescu şi „Copilăria lui Kaspar Hauser” de Bogdan-Alexandru Stănescu, ateliere de creaţie şi concursuri cu premii pentru copii şi tineret, lansări de carte, fiind invitaţi din Franţa, Republica Turcia, Republica Moldova, Australia, spectacole, un concert al formaţiei Kalofonis, una dintre puţinele formaţii româneşti specializate în muzica veche românească şi nu numai, un moment special al Grupului de copii „Voces”, care a cucerit de curând la Sanremo „Delfinul de Argint”, recitaluri de poezie, alte genuri de muzică, tombolă și alte surprize.
Vă aşteptăm cu mult drag şi într-un număr cât mai mare la cea de-a XI-a ediţie a Târgului/Festivalului Internaţional al Cărţii „Axis Libri”!!!
Iată programul evenimentului:
- Miercuri, 5 iunie 2019
ora 1000
Muzică de promenadă interpretată de Fanfara Valurile Dunării de la Centrul Cultural Dunărea de Jos.
ora 1100
Deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Carte „Axis Libri”, alocuţiuni ale oficialităţilor şi ale invitaţilor speciali.
ora 1200
Carnavalul cărţii pentru copii, ediţia a XXXIX-a, Personajele la rampă.
ora 1415
Editura ARCO IRIS: Povestiri hazlii, Teatru pentru copii și Ghicitori pentru copii din Colecția „Scrieri pentru copii, de la bunica”, autor Victoria Furcoiu;
Editura OLIMPIAS: literatură pentru copii: Sinonimele, 4 volume, Legende despre tradiții și obiceiuri ale neamului nostru, Legende geografice românești, autor Olimpia Sava. Moderator Geta Eftimie.
ora 1500
Copiii şi cărţile lor. Prezintă scriitoarea Cezarina Adamescu. Moderator Geta Eftimie.
ora 1600
Moment literar brăilean – Anotimpuri pastelate şi Clipe şi îngeri, autor Sibiana Mirela Antoche; Sub licenţă solară, autor Valentina Balaban; Nuclee aforistice, autor Virgil Andronescu; Ecoul amintirilor, autor Alexandru Ene.
Moderator Geta Eftimie.
ora 1645
Editura TIPOMOLDOVA: Colecția Ediții Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere 1850-2020. Proiect coordonat de Nicolae Georgescu, Aurel Ștefanachi, Doinea Rizea; Tudor Arghezi. Dicționar esențial. Oameni din viața lui, autor Zenovie Cârlugea. Invitați: acad. Mihai Cimpoi, Nicolae Georgescu, Lina Codreanu și Theodor Codreanu.
Editura DETECTIV LITERAR: 36 de zile cu Lilith şi Noptalgii, autor Florin Dochia; Antologia Culegătorul de petale (coord. Romeo Aurelian Ilie, Dorel Vidraşcu). Prezintă: Firiţă Carp şi R.A. Ilie.
Moderator Geta Eftimie.
ora 1745
Editura CUNUNI DE STELE: Harano cithi = O scrisoare pierdută, editie bilingvă românã-bengali, autor Ion Luca Caragiale, traducere în bengali de Amita Bhose.
Prezintă Carmen Muşat Coman. Moderator Geta Eftimie.
ora 1815
Editura POLIROM: Zilele noastre mărunte, autor Cezar Amariei. Invitaţi: Viorel Ilişoi, Doru Căstăian, A.G. Secară;
Lectură publică: Viorel Ilișoi – Povestiri din copilărie – avanpremieră editorială.
Moderator Geta Eftimie.
ora 1900
Teatrul de Păpuși „Gulliver”. Premieră: „Capra cu trei iezi”, adaptare după Ion Creangă.
* Joi, 6 iunie 2019
ora 1000
Moment artistic realizat de Palatul Copiilor Galați, director Barbu Charlotte. Formația Fluierașii (prof. Ștefan Negură); Muzică ușoară și populară (prof. Eliza și George Niță)
ora 1030
Editura MUZEULUI DE ISTORIE GALAȚI: Notes sur la guerre roumaine (1916-1917): Însemnări despre războiul românesc (1916-1917), autor Nicolae Petrescu Comnen prezintă Cristian Căldăraru şi Anca Călin (traducător). Moderator Geta Eftimie.
ora 1100
Editura OLIMPIAS: Antologii ale Ligii scriitorilor: Scriitori români la început de mileniu III, Scriitori în sărbători, Talantul scriitorului român de pretutindeni, Antologie româno-turcă, coordonate de Lygia Diaconescu de la „Revista română-americano-canadiană”; Întâlniri noetice, autor Gheorghe A. Stroia; ABC-ul securității private, autor Eugen Manasia; Între tradiții, superstiții, misticism și realitate, autor Tudosia Lazăr; Terapia iubirii. Vindecarea prin conștiința hristică. 3+3. Patimile, iertarea, iubirea și vindecarea, autor Ion Ștefan; Noaptea sufletelor stinghere, autor Năstase Marin; Notițe pentru mai târziu, autor Vera Crăciun. Moderator Geta Eftimie.
ora 1145
Editura CUNUNI DE STELE & INFORAPART: Prinos de cântece (Gitanjali), autor Rabindranath Tagore, editura Cununi de stele. Prezintă Carmen Muşat Coman; Plata păcatului, autor Veronica Popescu, editura InfoRapArt. Moderator Geta Eftimie.
ora 1215
Editura GRI: noutăți editoriale. Prezintă Viorel Ilișoi.
Cele mai frumoase reportaje şi Necunoscutul Mihai Codreanu, autor Viorel Ilișoi. Invitat Cezar Amariei. Moderatori: Geta Eftimie și a.g. secară.
ora 1245
Editura DETECTIV LITERAR: Pestriţe şi Timbre de lipit pe suflet, autor Firiţă Carp; Cu umbrela prin ploile acide, autor Valeriu Valegvi; Frenezii de împrumut, autor Luiza Cala. Invitat Doru Dinu Glăvan. Moderator Geta Eftimie.
14:30
Moment teatral susţinut de copiii de la Palatul Copiilor. Trupa profesorului Elena Creț, dramatizări după Dl. Goe, Bubico și Portretul colegei de bancă.
ora 1500
Publicaţii ale Euroregiunii Dunărea de Jos: revista ARGO, lansarea primului număr printat. Prezintă Codrin Vasiloancă, Cristian Florea, Bogdan Silion. Moderator Geta Eftimie.
ora 1530
Editura DANASTER: Biruit-au gândul, vol. 1, autor Amfilohie Hotiniul (Episcopul), 2019. Invitat Ion Muscalu.
Deportaţii şi Frumuşiţa, comuna mea de suflet, autor Gheorghe Marcu.
Moderator Geta Eftimie.
ora 1600
Valul Tritonic: Block 46, autor Johana Gustawsson; Femeia din portbagaj, autori Lucian Dragoș Bogdan și Jacky Schwartzmann. Prezintă Bogdan Hrib. Moderator Geta Eftimie.
ora 1700
Editura Muzeului de Istorie Galați: Galați în cărți poștale ilustrate = Galati in illustrated postcards, autori: Laurențiu Drăgușin, Neculai Miloșovici, Ilie Negrea, Iulian Panait, Florențiu-Valentin Tanascov. Prezintă Cristian Căldăraru. Moderator Geta Eftimie.
ora 1800
Editura NEMIRA: Fetiş, autor Horea Sibişteanu; Omuleţul din perete, autor Marian Coman. Invitat Eli Bădică, coordonator al colecţiei N’autor de la Editura Nemira. Moderatori: Geta Eftimie și a.g. secară.
ora 1900
De la Sanremo la… Axis Libri!!! Moment artistic cu grupul muzical Voces, premiat cu Delfinul de Argint la Sanremo 2019 (îndrumător prof. Monica Măciuceanu)
* Vineri, 7 iunie 2019
ora 1000
Moment teatral susținut de elevi ai Unităţilor Şcolare din comuna PECHEA. Prezintă Doina Căuş.
ora 1030
Războiul de marţi, Editura Vinea, 2018, autor Luminiţa Potîrniche. Moderator Geta Eftimie.
ora 1045
Editura DETECTIV LITERAR: Blestemul comorii de la sălcii, autor Daniel Dincă; Femeia care credea că nu există, autor Iulian Moreanu. Invitaţi: Firiţă Carp, Florin Dochia şi Dorel Vidraşcu. Moderator Geta Eftimie.
ora 1115
Editura PAX AURA MUNDI: Scrisul ca formă de Tăcere, autor Petra-Ana Mirică Bobiț. Moderator Geta Eftimie.
ora 1130
Istoria liricii turcești. Invitaţi Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educaţie şi Cultură Turcă „Dunărea de Jos”: Editura Timaş din Istanbul şi scriitorii săi. Prezintă Gülten Abdula Nazare, preşedinte al Filialei Galaţi a Uniunii Democrate Turce din România. Moderator Geta Eftimie.
ora 1200
MUZEUL ISTROS: Eliade și brăilenii, autor Valentin Popa; Comedia valahă, autor Nicolae Grigore Mărășanu. Prezintă Viorel Coman. Moderator Geta Eftimie.
ora 1245
Editura CUNUNI DE STELE: Cum s-a făcut de n-am pierdut trenul, autor Carmen Mușat Coman. Moderator Geta Eftimie.
ora 1300
- Jordan: monografie, autor Livia Ciupercă, editura StudIS, Iaşi, 2019; Lacrimi de sticlă, autor Doina Guriţă, editura Timpul, Iaşi, 2019. Moderatori: Geta Eftimie și a.g. secară.
ora 1330
Alidada, autor Violeta Craiu. Invitaţi: a.g. secară şi Valeriu Valegvi; Delegaţia Română a Asociaţiei Rencontres Européennes–Europoésie Paris – Negrăita frumuseţe a vântului – Antologie de poezie franceză contemporană, Galați, 2018; Tombe en celebrant la Paix – Anthologie de poesie roumaine contemporaine, Edition Thierry Sajat, Paris, 2018. Coordonator Oana Dugan. Invitat Victor Cilincă. Moderator Geta Eftimie.
ora 1430
Noutăţi ale editurii EPIGRAF: Artiști notorii ai scenei lirice naționale: soprana Anastasia Dicescu, autori: Victor Ghilaș, Aurelian Dănilă. Prezintă dr. hab. Victor Ghilaș și dr. hab. Aurelian Dănilă. Invitat Manuela Popescu, strănepoata Anastasiei Dicescu; Folclor muzical din nordul Republicii Moldova: repertoriul violonistic, autor Nicolae Slabari, doctor în studiul artelor și culturologie; Arta decorativă din RSS Moldovenească, autor Constantin Spînu. Prezintă dr. hab. Victor Ghilaș. Moderator Geta Eftimie.
ora 15:30
Editura CETATEA DE SCAUN: Sub povara marilor decizii. România și geopolitica Marilor Puteri 1941-1945, ediția a 3-a, coord. Constantin Corneanu; Sovietland. Utopia eșuată, Sovietland. Țara Gulagului, autor Antoaneta Olteanu; Între Hitler și Stalin. Instrucționiștii ucraineni, autor Alexander Gogun. Invitat Constantin Corneanu. Moderator Geta Eftimie.
ora 16:15
Editura MULTICART: Vibrația, calea către sine, autor Ioana Orleanu. Moderator Geta Eftimie.
ora 16:30
Editura MULTICART: Enigmele bazei antarctice naziste, autor Emil Străinu.
ora 17:20
Editura RATIO & REVELATIO: Despre ce ne desparte și ce ne apropie, 2019; Cum și de ce (mai) educăm, 2018, autor Doru Căstăian. Invitat: Nona Rapotan, jurnalist cultural, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatori: Geta Eftimie și a.g. secară.
ora 18:00
Editura POLIROM: Copilăria lui Kaspar Hauser, autor Bogdan-Alexandru Stănescu, Polirom, 2017. Invitaţi: Cezar Amariei şi A.G. Secară. Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?, autor Valeriu Gherghel. Moderatori: Nona Rapotan, jurnalist cultural, editor coordonator Bookhub şi Doru Căstăian. Moderatori: Geta Eftimie și a.g. secară.
ora 1900
Recital muzical susținut de formația vocal-instrumentală de muzică veche românească Kalofonis.
- Sâmbătă, 8 iunie 2019
ora 1000
Ansamblul folcloric Doina Covurluiului de la Centrul Cultural Dunărea de Jos.
ora 1000
Cupa amicală de șah a Festivalului „Axis Libri” (în organizarea Clubului de șah al Palatului Copiilor Galați, prof. Lucian Jugaru).
ora 1030
Studii și articole – Istorie, educație, cultură, nr. 4/2019 Editura Axis Libri. Coord: Ghiță Nazare și Sorin Langu, sub egida Asociației Profesionale Școala Gălățeană. Moderatori: Geta Eftimie și a.g. secară.
ora 1100
Cenaclul Noduri și Semne. Lectură publică și prezentări de carte ale membrilor; În fața tirului, autor Dorian Stoilescu; Ultimul amant al Mariei Tănase, autor Gabriel Gherbăluţă. Moderator Geta Eftimie.
ora 1140
Editura DETECTIV LITERAR: Ipostaze ale scrisului românesc actual, autor Mioara Bahna; Ostrov, autor Florentina Loredana Dalian; Discordia, autor Grigore Postelnicu. Prezintă Firiţă Carp şi Florin Dochia. Moderator Geta Eftimie.
ora 1230
Moment literar tecucean: Strada cu lavandă, autor Mihaela Gudană, Editura Ștef, Iași, 2019; Natalia Negru. Dispuneri ocazionale, Editura StudIS, 2019 şi Secvențe de filozofie românească, Editura Ideea Europeană, București, 2018, autor Ionel Necula; Ecaterina Cocuța Conachi-Vogoride, autor V. Ghica, Editura StudIS, Iași, 2018; PHOTOAPHORISMES, autori: V. Ghica, Bruno Tofanno, Editura NOBO, Paris, 2018. Moderator Geta Eftimie.
ora 1320
GRUP EDITORIAL ART: Aventurile Piratului Ket, autor Alis Popa;
Editura EIKON: Avanpremiere editoriale. Prezintă Valentin Ajder şi invitaţii săi.
Moderator Geta Eftimie.
ora 1400
Editura EPIGRAF: Mitropolitul Gurie. Procesul și apărarea mea. Denunțarea complotului Apocaliptic, coordonatoarea ediției Silvia Grossu. Prezintă Silvia Grossu, doctor conferențiar, Departamentul Comunicare și Teoria Informării, Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, Universitatea de Stat a Moldovei, alături de Igor Grosu, strănepotul Mitropolitului Gurie. Moderator Geta Eftimie.
ora 1430
Noutăţi editoriale ale scriitorilor gălățeni: Miracolul creaţiei, autor Cezarina Adamescu; Cărarea din tinereţe, autor Ionel Jecu; Epigrame cu toată dragostea, autor Vasile Manole. Moderator Geta Eftimie.
ora 1500
Editura PRINCEPS MULTIMEDIA: Escale în Panteon de la Dosoftei la Vișniec: eseuri și portrete literare, autor Daniel Corbu, Colecția „Critică și istorie literară”; Câmpia vrăjitorilor, autor Kamal Abdulla, traducere Ludmila Bejenaru și Irina Milea, Colecția „Biblioteca de proză”; Peregrinul dintre două lumi, autor George Lixandru, colecția „Biblioteca de proză”, prefață de Nicolae Dorel Trifu; Grigore Vieru și mitul său plutitor, autor Daniel Corbu, colecția „Eseu”. Prezintă Daniel Corbu, Theodor Parapiru. Moderatori: Geta Eftimie și a.g. secară
ora 1545
Editura CARMINIS: Timpul din adâncuri, album de pictură, autor Mihai Coţovanu. Invitaţi: Carmen Iordăchescu şi Angela Ribinciuc. Moderator Geta Eftimie.
ora 1615
Premierea Concursului de şah Cupa amicală de șah a Festivalului „Axis Libri”.
ora 1630
Editura EIKON – Prezentare noutăți editoriale. Invitați: Vianu Mureșan – scriitor, critic literar și Christian Crăciun – scriitor, critic literar. Prezintă Valentin Ajder. Moderator Geta Eftimie.
ora 1720
Editura Tritonic: Mediamorfoze 4 : Și presa a creat România…, coord. și prezentator Cătălin Negoiță. Invitat Marius Mitrof. Moderator Geta Eftimie.
ora 1750
Editura UP: La vest de răsărit, autor Violeta Ungureanu. Moderator Geta Eftimie.
ora 1800
Editura UNICART: Blestemul fermecat al regelui Elf, autor Vanessa Walder – prezentare la stand.
ora 1810
Editura HUMANITAS: Sindromul Stavroghin, autor Alina Pavelescu. Invitaţi: Doru Căstăian şi A.G. Secară;
Colecţia Jurnale şi Memorii (ediţii îngrijite de Alina Pavelescu și de Georgeta Filitti): Nebiruita flacără a vieţii. Amintiri, 1867-1952, autor Anna Kretzulescu-Lahovary; Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice şi diplomatice : 1848-1903, autor Iancu Bălăceanu, traducător Georgeta Filitti (colecţia Memorii/Jurnale). Invitaţi: Cătălin Negoiţă şi Cezar Amariei.
Moderator Geta Eftimie.
ora 1900
Ansamblul artistic Doiniţa Covurluiului, instructor prof. I. Horujenco.
Ansamblul artistic Olympos al Comunităţii Elene Galaţi, preşedinte Rodoclia Zamfiropol. Coregrafi: Cristina şi Alexandru Spiridon.
- Duminică, 9 iunie 2019
ora 1000
Muzică de promenadă interpretată de Fanfara Valurile Dunării de la Centrul Cultural Dunărea de Jos.
ora 1030
Scriitori de ieri, de azi şi de mâine – concurs de creaţie literară: festivitatea de premiere şi recitaluri ale laureaţilor. Prezintă coordonator program, Letiţia Buruiană.
ora 1115
O istorie a evreilor din Galați. File de cronică de la începuturi până la marea emigrare, 2 vol., autori Lucian Zeev Herșcovici, Violeta Ionescu, editura Hasefer. Invitat Dan Plăeşu. Moderator Geta Eftimie.
ora 1145
Universităţile gălăţene şi scriitorii. Galaţi University Press de la Universitatea Dunărea de Jos: noutăţi editoriale prezentate de prof. dr. Elena Mereuţă şi Mioara Voncilă. Cenaclul Universităţii Danubius: invitaţi scriitorii şi profesorii George Lateş şi Coriolan Păunescu. Prezentarea cărţilor Planetă liberă şi sumbră, Ed. InfoRapArt şi Iar tu stai blând şi drept, Ed. Universităţii Danubius, autor Coriolan Păunescu. Moderator Geta Eftimie.
ora 1230
Cărţi şi publicaţii ale editurilor instituţiilor de sub egida Consiliului Judeţean Galaţi: Centrul Cultural Dunărea de Jos Galaţi; Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi; Muzeul de Artă Vizuală Galaţi; Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galați. Moderator Geta Eftimie.
ora 1300
Editura Axis Libri: Oameni în memoria Galațiului, Aniversări 2018-2019. Anuarul ştiinţific al Bibliotecii „V.A. Urechia” din Galaţi (nr. 5/2018), Buletinul Fundaţiei Urechia (nr. 19/2018), Revista „Axis Libri” (nr. 43/2019), Album centenar. Prezintă: Camelia Toporaş, Violeta Moraru, Dorina Bălan, Camelia Bejenaru. Moderator Geta Eftimie.
ora 1330
Studenție eternă în micul Paris, autor Zanfir Ilie, Galaţi, Axis Libri, 2019; Error: neoevanghelii, parabole, romane, autor Theodor Parapiru, Călăraşi, Senior, 2018. Invitat Ion Manea. Moderator Geta Eftimie.
ora 1415
TOMBOLA
Închiderea oficială a Festivalului.
……………………………………………….
Expoziții
La târg, pe Aleea Domnească
Suveniruri Dunărene – expoziţie organizată de Promo Cart Design Galați.
Flori printre cărți – expoziţie florală „Flori printre cărți” organizată de Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galați
Copiii de altădată – expoziție de fotografie realizată din fondul Colecțiilor speciale de la Biblioteca Județeană „V.A Urechia”
Crâmpeie din viaţă – expoziție de fotografie realizată din fondul Colecțiilor speciale de la Biblioteca Județeană „V.A Urechia”
La Filiala Nr. 1 „Costache Negri”
Dor de copilărie! – expoziție cu desene realizate de elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”
La Filiala Nr. 2 „Paul Păltânea”
Gheorghe Lazăr (5 iun. 1779 – 17 sept. 1823) pedagog, teolog și traducător român, fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească: 240 de ani de la naștere
La Filiala Nr. 4 „Grigore Vieru”
Scriitori gălățeni contemporani în colecțiile bibliotecii – expoziţie de documente de bibliotecă