Încep lucrările la prima grădiniță construită, după 1990, în Galați, cu fonduri europene

0
796

Municipalitatea demarează încă o investiție importantă în educație, cu fonduri europene! Primăria informează că, astăzi, a fost predat amplasamentul pentru construcția, cu fonduri europene, a primei grădinițe din oraș, după anul 1990.

”Grădinița va fi construită  în cartierul Țiglina 2, pe strada Constructorilor nr. 18 C, va avea parter şi două etaje, opt săli de clasă, un cabinet medical, loc de joacă și birouri. De asemenea, se vor asigura dotări precum: mese, scaune, birouri, dulapuri şi vestiare, jocuri, videoproiectoare, laptopuri, ecrane de proiecţie, imprimante, materiale didactice etc”, anunță Biroul de Presă al Primăriei. Potrivit reprezentanților municipalității, la exterior se vor amenaja spații de joacă pentru copii care vor avea la dispoziție căsuţe, leagăne sau tobogane.

Grădinița este destinată unui număr de 160 de preşcolari, împărţiţi în 8 săli de grupă. Aria desfăşurată construită va fi de 1.250 mp, aria construită va avea 503 mp, suprafaţa terenului fiind de 1.626 mp.

Constructorul este societatea Midanne Invest SRL, având 12 luni termen de execuție a lucrărilor, valoarea contractului fiind de 5.055.000 lei cu TVA.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 – Creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă. Obiectivul general al proiectului constă în creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie.

Valoarea totală proiect este de 7.017.694,51 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 5.744.482,91 lei.

Primăria municipiului Galați are în diverse stadii, 31 de proiecte cu fonduri europene în valoare de 206.402.366 lei (peste 42 de milioane de euro), din care 3 proiecte s-au finalizat (1,3 milioane de euro), 11 proiecte sunt în implementare (13,9 milioane de euro), iar 17 proiecte sunt în evaluare (26,9 milioane de euro). Contribuția de la bugetul local pentru toate aceste proiecte este estimată la 5,2 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.