Încep lucrările de reabilitare pe tronsonul 1 al Drumului de Centură

0
688

Mâine, 28 aprilie, vor demara lucrările de reabilitare pe tronsonul 1 al Drumului de Centură.

Este vorba despre porţiunea cuprinsă între intersecţia cu bulevardul Brăilei şi Viaductul de la Combinat.

Astfel, în prima etapă, începând de mâine, 28 aprilie, se închide traficul pe prima bandă de circulaţie a segmentului dintre intersecţia cu Prelungirea Brăilei şi intersecţia cu strada Constantin Levaditti, pe partea dreaptă a direcției de mers către Viaduct.

De asemenea, începând de miercuri, 5 mai, se închide traficul şi pe prima bandă de circulaţie a tronsonului dintre intersecţia cu strada Oltului şi intersecţia cu Prelungirea Brăilei, pe sensul de mers către Viaduct.

Intersecţiile vor rămâne deschise circulaţiei. Pe cele două porţiuni de drum vor fi realizate lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere şi a sistemului de colectare a apelor pluviale.

,,Pentru buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, rugăm toţi participanţii la trafic să respecte semnalizarea rutieră. Mulțumim pentru înțelegere și ne prezentăm scuze pentru disconfortul creat”, transmit reprezentanţii Consiliului Judeţean Galaţi.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 4 =