În perioada următoare vor fi demarate lucrările de amenajare o zonei fostei baterii de garaje din Țiglina 2, de lângă Colegiul Național „Costache Negri”. Urmează ca în foarte scurt timp primarul Ionuț Pucheanu să semneze contractul pentru lucrările de proiectare și execuție a obiectivului „Amenajare parcare și parc Țiglina II aferent bloc E6” cu câștigătorul licitației, Asocierea S.C. Obercons Comp SRL – S.C. Constructa Mecanique SRL. Valoarea totală a contractului, atât pentru proiectare, cât și pentru lucrările de execuție, este de 1.614.987, 93 lei fără TVA.
Termenul pentru realizarea lucrărilor de proiectare este de 90 de zile iar cel pentru realizarea lucrărilor de execuție este de 180 de zile din momentul predării amplasamentului. Conform caietului de sarcini aici sunt prevăzute lucrări de amenajare a spațiului de parcare situat în zona blocului E 6, a aleii carosabile de acces și a unui loc de joacă pentru copii. Proiectul inițial, realizat de o firmă din Iași, prevedea ca în zonă să fie construită și o parcare supraetajată, dar aceasta nu mai este prevăzută în noul proiect. Proiectanții au mai prevăzut și restructurarea parcărilor aferente blocurilor, dar și mai multe zone pentru agrement, un parc în care vor fi unul sau mai multe foișoare, locuri de joacă pentru copii. Sunt prevăzute un teren de minifotbal, un teren de baschet și un spațiu cu aparate pentru fitness.