Încălzirea apartamentelor cu ajutorul centralelor de cartier – ieftină şi de calitate

0
2502

În următoarea perioadă de timp, reprezentanţii Calorgal vor chema la discuţii preşedinţii asociaţiilor de proprietari care au acumulat datorii la întreţinere, după furnizarea, iarna trecută, a agentului termic prin intermediul centralelor de cartier. Reamintim, anul trecut, Primăria municipiului Galaţi a investit fonduri pentru amenajarea a 24 de centrale de cartier în tot atâtea puncte termice din oraş, în total fiind furnizat agent termic pentru încălzirea a aproximativ 6.000 de apartamente. Este vorba despre acele blocuri de locuinţe în care numărul apartamentelor debranşate a fost mai mic decât al celor branşate, astfel încât tehnic s-a justificat o astfel de investiţie în centrale de bloc sau de cvartal. Calitatea agentului termic dar şi nivelul facturilor (sensibil mai mici decât cele care erau emise în momentul în care se furniza agent termic produs de Electrocentrale) au determinat gălăţenii deja debranşaţi să îşi regrete decizia. De pildă, la blocurile turn de pe strada Brăilei (zona fosta Agenţie CFR), factura la încălzire a unei garsoniere a ajuns, iarna trecută, la doar 80 de lei. Din acest motiv, Calorgal a primit solicitări pentru extinderea conductei de agent termic la alte patru blocuri din zonă care încă nu sunt racordate la centrala de cartier. Explicaţia facturilor mai mici este simplă – au dispărut pierderile enorme ale agentului termic din reţea, pierderi care se înregistrau în momentul în care căldura era furnizată de Electrocentrale şi parcurgea apoi, prin conducte vechi şi crăpate, kilometri întregi până la consumatori. Acum, agentul termic este produs lângă bloc (sau la distanţe minime de câţiva zeci de metri), conductele de la punctul termic până la blocuri au fost înlocuite, aşa că pierderile sunt mult mai mici. Din acest motiv, Calorgal se gândeşte să solicite ANR-ului avizarea unui nou preţ de producere a agentului termic, mai scăzut decât cel actual (de la 420 lei/gigacalorie, la 395 de lei/gigacalorie). Tot datorită scăderii pierderilor din reţea (dar şi altor măsuri de eficientizare printre care şi reducerea numărului de personal din Calorgal de la 542 de angajaţi la 174), nivelul subvenţiilor acordate de CL pentru acoperirea pierderilor Caloral a scăzut semnificativ în ultimii trei ani, respectiv, de la 38 de milioane de lei, în iarna 2016-2017, la 28 de milioane de lei în iarna lui 2017-2018, la 1,8 milioane de lei în iarna trecută (2018-2019).

Totuşi, cu toate că părerea unanimă a beneficiarilor agentului termic furnizat de centralele de bloc a fost aceea că iarna trecută au avut calorifere fierbinţi şi facturi nu foarte mari, sunt asociaţii de proprietari care au acumulat datorii către Calorgal.

Din cele 32 de asociaţii de proprietari care au beneficiat, anul trecut, de agent termic prin intermediul centralelor de cartier, doar 22 sunrt cu plata facturilor la zi. Restul de zece asociaţii (ceea ce înseamnă peste 1.800 de apartamente) au datorii de 400.000 de lei. Cu toţi preşedinţii acestor asociaţii de proprietari Calorgal va purta discuţii în vederea stabilirii unor convenţii de plată, fie chiar şi eşalonată, astfel încât să nu văduvească toţi locatarii de beneficiile agentului termic, având în vedere că în blocurile cu datorii locuiesc atât familii bun platince, cât şi cei cu datorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.