Bateriile de garaje din fața Școlii Gimnaziale nr. 2, din cartierul Țiglina I, care sufocau traficul și ocupau suprafețe considerabile (multe dintre ele erau folosite pe post de cămară, bar și spații de încins grătare), au fost puse la pământ de Primărie, iar în locul construcțiilor hidoase, făcute, în trecut, după ureche, au fost amenajate locuri de parcare.
Primarul Ionuț Pucheanu a anunțat că municipalitatea a ”amenajat locuri de parcare și căi de acces, astfel încât elevii și părinții să nu mai întâmpine dificultăți, așa cum se întâmpla în anii trecuți, în drumul spre școală. Le mulțumesc cetățenilor care mi-au sesizat această situație.
Continuăm să lucrăm în interiorul cartierelor din oraș”, anunță edilul șef.
”Am primit mai multe mesaje din partea locatarilor din Țiglina I, din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 2, în care mi s-a prezentat situația din teren. Garaje, alei de acces înguste și pline de gropi, nervi și aglomerație mai ales în timpul anului școlar. Am intervenit imediat pentru eliminarea bateriilor de garaje, ne-am apucat de treabă și astăzi bifăm încă o lucrare finalizată”, spune primarul Galațiului.