Încă un focar de pestă porcină africană

0
3766

Prefectura județului Galați informează că astăzi s-a întrunit, la Prefectură, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care a aprobat Planul de măsuri la suspiciunea de pestă porcină africană, ca urmare a suspicionării apariției focarului la o gospodărie situată în extravilanul municipiului Galați, conform buletinelor de analiză emise de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Iași.
Potrivit sursei citate, „ferma avea 19 porci, iar pe 31 august, în urma decesului unui exemplar, proprietarul a sesizat medicul veterinar. Până la primirea buletinului de analiză (care a sosit în seara zilei de 1 septembrie), au mai decedat 6 exemplare. Conform legii, astăzi s-a decis uciderea preventivă a celorlalte 12 animale din exploatație.
Totodată, prin ordin al prefectului s-a constituit comisia de evaluare a despăgubirilor ce se cuvin proprietarului, potrivit prevederilor H.G. 1214/2009 modificată și completată prin H.G. 484/2018”. În afară de cazul de astăzi, în județul Galați au mai fost confirmate, luna trecută, cazuri de pestă porcină africană în localitățile Suceveni și Vameș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.