Încă un caz de pestă porcină africană

0
1088

Instituția Prefectului Județul Galați informează că „potrivit datelor furnizate de DSV Galați a fost raportat un nou focar de pestă porcină africană (PPA) în localitatea Mândreşti, comuna Valea Mărului. Joi, 9 ianuarie 2020, medicii veterinari au primit confirmarea de la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit astazi, 10.01.2020 şi a aprobat Planul de măsuri la suspiciunea de pesta porcină africană. Conform procedurilor, tot în cadrul aceleiași ședințe s-au mai aprobat: Decizia de distrugere a carcaselor şi cadavrelor de suine prin metode alternative de îngropare, decizia de plasare sub supraveghere în suspiciunea pestă porcină africană şi de informare a proprietarului/fermierului cu privire la focare şi măsuri, decizia de informare a cetăţenilor cu privire la focare şi măsuri.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecție la venirea în contact cu animalele sănătoase”. Acesta este cel de-al treilea focar de pestă porcină africană înregistrat în ultimele 10 zile. La nivelul județului Galați sunt 7 focare active de pestă porcină, descoperite în 6 localități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.