Încă un bloc din Galaţi, reabilitat termic cu bani europeni

0
1695

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a semnat, astăzi, contractul de finanţare pentru creşterea eficienţei energetice a blocului G1, din cartierul Micro 18. Imobilul cu zece etaje, care are în componenţă nu mai puţin de 44 de apartamente, va fi reabilitat termic cu fonduri europene, pentru prima dată în cei 40 de ani de când a fost construit.

Confort şi facturi mai mici

Proiectul, care depăşeşte 860.000 de lei, presupune, printre altele, anveloparea clădirii, termoizolarea intradosului la casa scării, a plăcii peste subsol şi peste parter în zona cu spaţii comerciale sub apartamente, a planşeului de la uscător, termohidroizolarea terasei, schimbarea tâmplăriei cu geamuri termoizolante, dar şi înlocuirea liftului. Astfel, va creşte performanţa energetică a celor 44 de apartamente ale blocului, cu efecte favorabile asupra calităţii mediului ambiental şi a sănătăţii locatarilor, prin reducerea cu minimum 40 la sută a consumurilor pentru încălzire şi scăderea sub 90 kW/m2an a energiei consumate. Prin implementarea proiectului va creşte nu doar gradul de confort termic în locuinţele blocului G1, din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 388, dar şi cel al suportabilităţii cheltuielilor prin reducerea consumurilor energetice.

Blocul G1 are o singură scară şi un număr de 44 apartamente, are regim de înălţime S+P+10E, anul construirii fiind 1977.

Valoarea totală a proiectului este de 863.751,20 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 518.250,72 lei, având o durată de implementare de 18 luni.

Prezentul proiect, precum şi cel semnat în data de 25 octombrie 2017 având ca obiectiv creşterea performanţei energetice a blocului G8, reprezintă primele proiecte depuse şi aprobate în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A – Clădiri rezidenţiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.