Din păcate, astăzi, s-a înregistrat al doilea deces al unui pacient din Galați, infectat cu coronavirus. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 61 ani, din județul Galați. Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, bărbatul se întorsese pe 20 martie din Antalya, iar după şase zile, pe 26 martie, a fost internat, moment în care i s-au recoltat probe pentru analiza de laborator, rezultatul venind în aceeaşi zi şi indicând prezența coronavirusului. Din păcate, pacientul s-a stins, astăzi, din viață, fişa medicală indicând drept comorbidități mai multe afecțiuni, respectiv, diabet zaharat tip II, HTA şi boală hepatică cronică.
UPDATE – Prefectura Galați informează: ” PRIMUM NON NOCERE – ÎN PRIMUL RÂND SĂ NU FACI RĂU
Astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a fost luată o măsură importantă pentru protejarea populației în cazul afecțiunilor respiratorii.
Astfel, de luni, 6 aprilie, se impune purtarea mijloacelor de protecție a gurii și a nasului în spațiile publice precum spațiile comerciale, piețe, instituții publice, șantiere etc. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome.
Nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecție să fie măști medicale. Se pot folosi eșarfe, măști din pânză sau orice alte tipui de protecție care să acopere nasul și gura.
Măsuri similare au fost impuse în Cehia și Bulgaria, unde nimeni nu iese pe stradă fără acest mijloc de protecție, în felul acesta fiind redusă posibilitatea de a împrăștia virusul gripal chiar și în cazul persoanelor care nu prezintă simptomele specifice. Această măsură îi protejează inclusiv pe cei care le aplică, în acest fel protejându-se. De asemenea și orașe precum Hong kong, Seoul, Tokyo au adoptat această măsură, iar Austria a impus-o doar pentru spațiile publice închise.
Este cunoscut faptul că virusul Covid-19 se poate transmite prin contact direct, de aceea a fost luată măsura restricționării ieșirilor în spațiul public, dar se poate transmite și indirect, de aceea sunt recomandări în privința igienei riguroase și protejării prin mijloacele de protecție pentru nas și gură.
De asemenea, persoanele din conducerea spațiilor amintite mai sus au obligația să se asigure că angajații sau vizitatorii pun în aplicare măsura CJSU Galați”.