Municipalitatea se pregătește să modernizeze complet, cu fonduri europene, încă o unitate de învățământ din Galați. Este vorba despre Școala nr. 25, pentru care autoritățile au scos la licitație contractul de lucrări și au depus deja o cerere de finanțare europeană, care se află, la acest moment, în evaluare. Anunțul a fost făcut de primarul Ionuț Pucheanu, care a precizat că investiția se ridică la 3,8 milioane de lei.
”Continuăm investițiile pentru a oferi copiilor cele mai bune condiții. Am lansat în licitație contractul pentru modernizarea Școlii nr. 25 unde am prevăzut lucrări pentru reabilitarea termică a clădirii, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei termice, instalarea de corpuri de iluminat economice tip LED, reparații ale tencuielilor, dar și a trotuarelor de protecție. Ofertele sunt așteptate până în data de 5 mai. Este un proiect pentru care am depus o cerere de finanțare europeană care este acum în evaluare. Valoarea totală a proiectului este de 3,8 milioane de lei, din care contribuția de la bugetul local este de 1,6 milioane de lei”, declară primarul Galațiului.
