”Când vorbim de sănătatea copiilor noștri, niciun efort nu e prea mare. Investițiile necesare tratamentului micilor pacienți sunt priorități și tocmai de aceea am semnat contractul de lucrări pentru modernizarea, extinderea și dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii pentru care avem finanțare europeană. Spitalul va deveni astfel singura unitate medicală din regiune ce va putea oferi servicii de diagnosticare și tratament în oncologia pediatrică”, anunță primarul Ionuț Pucheanu.
Autoritățile au semnat contractul de lucrări pentru modernizarea, extinderea și dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană de 3,2 milioane de euro.
Ofertantul declarat câștigător în urma licitației publice este asocierea Moviland MET SRL – Consumcoop Galati Societate Cooperativă – Submit SRL, iar valoarea contractului este de 7.322.807 lei, fără TVA, fiind prevăzute două luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.
Pentru proiectul ”Modernizare, extindere și dotare Ambulatoriu Integrat – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați”, municipalitatea a obținut finanțare europeană, iar spitalul va deveni astfel singura unitate medicală din regiune care va putea oferi servicii de diagnosticare și tratament în oncologia pediatrică.
Obiectivul general al proiectului constă în eficientizarea sistemului de sănătate, prin reducerea internărilor evitabile și prin accesibilizarea ofertei de servicii de asistență.
Astfel, la finalizarea investiției, în cadrul noului corp de clădire al ambulatoriului integrat, la parter vor funcționa următoarele cabinete: dermatologie, BMF, stomatologie, endocrinologie, chirurgie plastică. De asemenea vor funcționa cabinete de imagistică: Rx, RMN, CT, Ecograf, Recoltare analize laborator.
La etajul 1 este vorba despre de cabinete de psihologie, neurologie, EEG, alergologie, pneumologie, hematologie, oncologie, orto-optică, oftalmologie, precum și de laborator analize de hematologie/biochimie, microbiologie/parazitologie/virusologie, imunologie/Toxicologie, compartiment imunohistochimie, histotecă, orientare macroscopică /prelucrare Histopatologică.
La etajul tehnic vor fi amplasate centralele de tratare a aerului și centrala de frig, necesare funcționării Ambulatoriului Integrat.
În paralel cu realizarea extinderii cu noua clădire a Ambulatoriului, în cadrul spațiilor actuale amplasate la parterul corpului A, sunt prevăzute următoarele lucrări: igienizarea cabinetelor și a circulațiilor existente, reparații locale, refacerea finisajelor de pardoseli și pereți, reorganizarea cabinetelor medicale, amenajarea unor grupuri sanitare pentru pacienți.
Pentru Compartimentul de Imagistică vor fi achiziționate următoarele dotări și echipamente medicale: echipament Rezonanță magnetică (RMN) de minimum 1,5 Tesla, aparat radiografie digital cu mașină automată de developat. Pentru Compartimentul de Imunohistochimie: procesator de țesuturi; stație de includere în parafină; microtom de tip rotativ; autosteiner; hotă specializată în lucrul cu substanțe toxice; microscop trinocular cu cameră; termostat cu temperatură reglabilă.
Valoarea totală a proiectului cu finanțare europeană este de 15.612.023,06 lei (cu TVA). Valoarea eligibilă este de 10.699.821,81 lei (cu TVA), contribuția proprie (2% din cheltuieli eligibile) este de 213.996,45 lei (cu TVA), contribuția proprie la cheltuieli neeligibile fiind de 4.912.201,25 lei (cu TVA).
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 8, Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Operațiunea A – Ambulatorii (7 Regiuni), cod SMIS 123950.
Primăria municipiului Galați mai are un proiect cu finanțare europeană la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați care vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Compartimentului Primiri Urgențe, proiect în valoare de aproape 11 milioane de lei.