Încă două parcări de reședință disponibile pentru rezervare

0
619

Rezervarea locurilor în parcările de reședință din Mazepa II, subzona 15A, și Țiglina II, subzona 10B, se va face în intervalul 15 august, ora 00.00, – 17 august, ora 23.59, anunță reprezentanții Primăriei.

După finalizarea perioadei de rezervare, în intervalul 18 august, ora 8.30, – 27 august, ora 13.00, se pot depune cererile pentru atribuire în aceste zone, însoțite de documentele privind domiciliul, autovehiculul și încadrarea într-un grad de handicap, acolo unde este cazul. Documentația de atribuire se poate depune, în perioada amintită, la Registratura Primăriei sau electronic la adresa e-mail: parcari.resedinta@primariagalati.ro.

Prima etapă în atribuirea locurilor de parcare din parcările de reședință este rezervarea online a locului, care se poate face numai prin accesarea aplicației informatice la adresa https://parcarigalati.gisapp.ro, aplicație care va fi activă pentru rezervări doar în perioada menționată pentru fiecare zonă.

Subliniem că este foarte importantă rezervarea, întrucât fără codul de rezervare generat de platformă nu se acceptă cererea de atribuire și documentația”, precizează Biroul de Presă al Primăriei.

Următoarea zonă unde se vor atribui locurile de parcare de reședință este Micro 18, subzonele 4 A, B, C, D, pentru care se poate face rezervare în intervalul 22 august, ora 00.00, – 24 august, ora 23.59, iar documentele pentru această zonă se pot depune în intervalul 25 august, ora 8.30, – 3 septembrie, ora 13.00.

Reamintim că se vor rezerva și atribui locurile de parcare din anumite zone, după ce sunt marcate și numerotate.

Manualul de utilizare a aplicației informatice în vederea rezervării, tutorialul și arondarea imobilelor se pot accesa online pe site-ul www.primariagalati.ro la secțiunea Servicii electronice/Parcări de reședință. De asemenea, anunțul privind începerea atribuirii se va afișa la fiecare intrare în imobilele care sunt arondate parcărilor de domiciliu/reședință vizate.

Regulamentul de atribuire este disponibil în secțiunea amintită sau la adresa https://www.primariagalati.ro/dm_galati/hotarari.nsf/03A6714F8836064DC225870D0034D0B3/$FILE/HCL%20337.pdf?Open

Relații suplimentare se pot obține la telefon 0336 102117.

Reamintim că pot rezerva și li se atribuie locuri de parcare în parcările de domiciliu/reședință doar  persoanele cu domiciliul/reședința în municipiul Galați, în zona de deservire a parcării, care:

– nu figurează în evidențele fiscale ale autorității locale cu obligații bugetare restante, inclusiv amenzi contravenționale;

– au în proprietate/folosință un autovehicul;

– au solicitat prin intermediul programului online de rezervare a locurilor de parcare postat pe site-ul municipiului Galați.

Nu vor aplica pentru rezervare persoanele fizice care:

– nu pot dovedi domiciliul/reşedinţa în imobilele arondate parcărilor de domiciliu/reședință;

– deţin garaje amplasate în municipiul Galați;

– nu deţin un autovehicul în proprietate/folosință/utilizare.

În cazul în care sunt mai multe cereri de rezervare pentru același loc de parcare, se va proceda la atribuirea prin licitație.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × two =