În primăvară, începe reabilitarea pasajului Dunărea. Amplu program de modernizare a centrului orașului

0
1609

Pentru prima dată, pasajul Dunărea, lăsat de izbeliște în ultimii ani, va fi modernizat! Municipalitatea va investi aproximativ două milioane de lei (fără TVA) pentru a-l reface.

Primăria Galați a anunțat că licitația pentru reabilitarea acestuia s-a încheiat. Oferta declarată câștigătoare este cea depusă de  Asocierea Tancrad SRL – Lemacons SRL – Proiect SA – BTFarch Ro Company SRL, iar valoarea contractului este de 1.979.685,48 de lei fără T.V.A., din care pentru proiectare – 71.962,97 de lei, iar pentru execuție – 1.907.722,51 de lei. Câștigătorul licitației va avea la dispoziție 75 de zile pentru proiectare și opt luni pentru execuția lucrărilor, informează Biroul de Presă al Primăriei.

Se vor realiza următoarele lucrări:

– eliminarea infiltrațiilor la nivelul planșeelor, pereților, pardoselii;

– lucrări de reparații la pardoseli, pereți, tavane, placaje, trepte, balustrade;

– înlocuirea finisajelor cu materiale de bună calitate (granit la pardoseli și trepte, placaj de marmură la pereți, tavan fals din aluminiu exolat, vitrine montate în tâmplărie din aluminiu eloxat;

– realizarea a două copertine din sticlă pe structura metalică, ce vor proteja cele două scări la acțiunea intemperiilor, dar având și un rol decorativ, subliniind contextul architectural;

– lucrări de instalații electrice prin montarea unor corpuri de iluminat echipate cu LED, iar semnalizarea căilor de evacuare se va realiza cu luminoblocuri;

– lucrări hidroedilitare pentru colectarea apelor pluviale, refacere rigole.

Reabilitarea pasajului Dunărea face parte din amplul program de modernizare a centrului municipiului Galați, până în prezent fiind realizate importante lucrări în zona Potcoava de Aur și zona Pieței Regale.

”După ce am adus schimbări radicale în zona centrală, la Potcoava de Aur și Piața Regală, vom reabilita și pasajul pietonal Dunărea, lăsat de izbeliște multă vreme și aflat într-un stadiu avansat de degradare. Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor s-a încheiat și vom investi pentru modernizarea pasajului, o componentă extrem de importantă a strategiei noastre de a le oferi gălățenilor un centru demn de un oraș european, cu care să ne putem mândri. În final, pasajul Dunărea va fi refăcut complet și va avea un aspect futurist”, a anunțat primarul Ionuț Pucheanu, pe pagina sa de Facebook.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.