În prag de 8 Martie, cosmetice şi rujuri-tester expirate

0
1145

Inspectorii pentru Protecţia Consumatorului avertizează asupra pericolului cosmeticelor expirate, scoase la vânzare şi, din păcate, cumpărate, mai ales acum, în febra pregătirilor de 8 Martie. Înainte de Dragobete şi de luna cadourilor, inspectorii de la  Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi au efectuat controale la 13 magazine din Galaţi şi Tecuci care vindeau produse cosmetice şi care aveau şi standuri cu testere pentru respectivele produse. Din cauza problemelor descoperite, inspectorii au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare de 12.000 lei şi alte 12 avertismente. Potrivit inspectorilor de la Protecţia Consumatorului, “s-au găsit la comercializare produse cosmetice (oje, farduri de ochi etc) expirate. De asemenea, au fost verificate testerele puse la dispoziţie pentru consumatori şi s-a constatat că multe dintre acestea erau expirate. Verificările au mai scos la iveală şi alte probleme, precum: lipsa informării consumatorilor privind producătorul, ingredientele, termenul de valabilitate sau data durabilităţii minimale de la deschiderea produsului; lipsa traducerii în limba română a informaţilor privind instrucţiunile de utilizare, denumirea produsului; înscrierea tuturor informatiilor de pe etichetă cu caractere foarte mici, indescifrabile precum şi neafişarea preţurilor la produsele comercializate. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi recomandă tuturor consumatorilor să fie vigilenţi la cumpărarea produselor cosmetice. Astfel, aceştia trebuie să se asigure că produsul este în termen de valabilitate sau are simbolul PAO ( cel reprezentand o cutiuţă cu capacul deschis pe care este înscris un număr de luni, timp în care produsul este valabil de la desigilare). De asemenea, este de preferat pentru consumatori să citească toate informaţiile cu privire la recomandările de utilizare a produselor”, a declarat comisar şef adjunct Carmen Mihaela Tudor.   (foto-online)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.