În Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă campania de donare de sânge

0
445

O nouă campanie de donare de sânge prin implicarea preoţilor, tinerilor şi credincioşilor din cadrul protopopiatului Tecuci s-a desfăşurat Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi.

Această campania de donare de sânge organizată în Arhiepiscopia Dunării de Jos se înscrie în seria activităţilor pastoral-misionare şi social-filantropice desfăşurate în această lună dedicată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolat şi ocrotitor al creştinilor de la Dunărea de Jos.

La această acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină au participat 75 de voluntari din Protopopiatul Tecuci care au dorit să vină în sprijinul persoanelor aflate pe patul spitalelor şi care au nevoie urgentă de sânge în această perioadă dificilă prin care trecem.

Donatorii, între care şi mulţi tineri din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox, filiala Tecuci,  au fost mobilizaţi de părintele Gheorghe Joghiu, protoiereu de Tecuci, iar deplasarea acestora de la Tecuci la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi s-a realizat cu mijloace de transport persoane cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus. 

Preoţii şi credincioşii din cadrul acestui protopopiat au participat cu mare bucurie şi dragoste la acţiunea de donare de sânge pentru a aduce un sprijin real semenilor lor. Încă din anul 2013 aceştia se mobilizează exemplar pentru o astfel de campanie umanitară, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge pentru cei aflaţi în suferinţă.

Personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină Galaţi.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 10 =