Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă în acest weekend:
Vineri, 12 septembrie, ora 19.00, „Regina nopții” – teatru în dar.
De obicei ne vedem seara, dar vineri, 12 septembrie, scena Teatrului Dramatic se luminează la ora 14.00, pentru o reprezentație specială Regina nopții, spectacol scris și regizat de Leta Popescu. Este un cadou teatral pentru seniorii Galațiului, o invitație, dar și o formă de recunoștință și apropiere, adresată celor care au construit acest oraș cu viața, munca și visurile lor. Împreună sărbătorim în avans Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – 1 octombrie.
Accesul este gratuit pentru un număr de 200 de seniori, beneficiari ai centrelor din subordinea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați:
– Centrul Multifuncțional de Servicii Socio-Medicale pentru Persoane Vârstnice
– Căminul de Persoane vârstnice „Sf. Ștefan cel Mare”
– Centrul „Speranțe pentru vârsta a III-a”
– Fundația de Sprijin a Vârstnicilor
– Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Spiridon” Galati.
Sâmbătă, 13 septembrie, ora 19.00, se va juca cu casa închisă o nouă reprezentație a spectacolului „Regina nopții”.
Comedia „Regina nopții”, text și regie Leta Popescu, face parte din programul de regie de teatru popular contemporan la care Leta Popescu, directoarea artistică a Teatrului „Fani Tardini” Galați, lucrează din 2021.
Duminică, 14 septembrie, ora 19.00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, unul dintre cei mai populari dramaturgi români contemporani, apreciat pentru textele sale, recognoscibile prin umorul acid și prin capacitatea de a surprinde autentic viața de zi cu zi a românilor, cu toate nuanțele și conflictele ei.
Produs în perioada octombrie 2024 – decembrie 2024, „Acasă la tata” este un spectacol dureros și comic, despre dificultățile de zi cu zi, despre dramele și marile speranțe ale oamenilor, aflați neîncetat în goana după fericire. Un spectacol în care mulți se vor regăsi.
Spectacolul este nerecomandat spectatorilor sub 12 ani.
Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Științei nr.115. Informații și rezervări: 0336 423025/0758 049 850.
Programul de spectacole al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” poate fi consultat pe fanitardini.ro/program.