Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă, pe 10 și 11 aprilie, joi și vineri, la ora 19:00, spectacolul „Pescărușul” după A.P. Cehov, regia, traducerea și adaptarea: Andreea Vulpe.
Din distribuția aleasă de Andreea Vulpe fac parte actorii Petronela Buda și Elena Ghinea vor interpreta la dublu rolul Irinei Nikolaevna Arkadina. Robert Ioan va juca rolul Konstantin Gavrilovici Treplev, în timp ce Vlad Jipa va interpreta rolul Piotr Nikolaevici Sorin. Elena Emandi va juca rolul Ninei Mihailovna Zarecinaia, iar Petronela Buda și Elena Ghinea vor interpreta la dublu și rolul Polinei Andreevna. Flavia Călin va fi Mașa, în timp ce Vlad Volf va interpreta rolul Boris Alexeevici Trigorin. Cristian Gheorghe va juca rolul Evgheni Sergheevici Dorn, iar Ciprian Brașoveanu va interpreta rolul Semion Semionovici Medvedenko. Ștefan Forir va juca rolul Ilia Afanasievici Șamraev, iar Lică Dănilă va interpreta rolul lui Iakov. Theodor Crețu va fi Ivan, iar Aurelian Gheorghe va juca rolul lui Stepan.
Echipa de creație a spectacolului este completată de Cosmin Aredeleanu care semnează scenografia, Silviu Dobre – video design, Lică Dănilă – regizor tehnic, Lavinia Eiler -sufleor, Marian Tarazi – lumini, Dan Nedelescu – sunet și Aurelian Gheorghe – recuziter.
Spectacolul este nerecomandat spectatorilor sub 12 ani.
Sâmbătă, 12 aprilie, în ajun de Florii, trupa de la Galați joacă „Acasă la tata” în București la Teatrul Bulandra.
Spectacolul „Acasă la tata”, text și regie Mimi Brănescu, scenografia Ionuț Vișan, va fi prezentat la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei. Spectacolul se aliniază perfect cu misiunea Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați de a promova și dezvolta dramaturgia contemporană românească, de a susține autorii români.
Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Domnească 59. Informații și rezervări: 0758 049 850.
Programul de spectacole al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” poate fi consultat pe fanitardini.ro/program.