Grav accident de circulaţie, miercuri seara, pe DN26, în zona patru benzi. Patru persoane au fost rănite, două dintre ele fiind în stare gravă, la spital. Accidentul a fost provocat de un tânăr în vârstă de 21 de ani, care se îndrepta spre Galaţi şi a vrut să schimbe banda de mers. „Şoferul unui autoturism, în vârstă de 21 de ani, care circula dinspre Vânători spre Galaţi, a schimbat banda de mers fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani. În urma impactului cel de al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul , care era parcat în afara părţii carosabile. A rezultat rănirea gravă a două persoane, un tânăr de 18 ani și o tânără de 17 ani, din a doua mașină, care au fost transportaţi la spital, şi rănirea uşoară a altor două persoane, şoferul, în vârstă de 24 de ani, şi o altă tânără de 17 ani, tot din a doua mașină. Şoferii au fost testaţi cu aparatul DRAGER, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Iulian Unguru, IPJ Galaţi. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale, atât de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cât şi de la SMURD. „ Echipajele SMURD au preluat trei persoane, un tânăr de 18 ani, cu traumatism toraco-abdominal, fractură deschisă la braţul drept şi traumatism de coloană cervicală, şi două tinere, ambele de 17 ani, cu politraumatisme, una dintre ele având şi o fractură închisă la genunchiul drept. Tânărul de 18 ani a fost transportat la Spitalul Judeţean, iar cele două tinere la Spitalul de Pediatrie”, a precizat lt. col Eugen Chiriţă, ISU Galaţi. Și șoferul de 24 de ani a fost transportat şi el la spital, cu un echipaj medical de urgență, având leziuni uşoare.(sursa foto GDSG/facebook )