Pe o zăpuşeală şi o căldură greu de suportat, sute de credincioşi gălăţeni şi preoţi au purtat în procesiune Icoana Maicii Domnului, adusă de la mănăstirea Adam. Procesiunea a pornit din faţa bisericii Mavramol şi până la biserica Precista . Icoana este vestită deoarece aduce ploaia şi vindecă bolile. Oamenii nu au uitat asta în rugăciunile lor şi au cerut sprijin nu doar pentru sănătate dar şi pentru ca ploaia să cadă domol şi să îi mai răcorească . Icoana a scăpat acum şase ani ca printr-un miracol din incendiul care a mistuit mănăstirea. Anual , icoana făcătoare de minuni este adusă de la Adam şi trece prin bisericile din judeţ şi din Galaţi pentru ca pe 15 august să se reîntoarcă la mănăstirea Adam.