Până în 2020 urmează să se desfășoare lucrări de reabilitare și/sau modernizare a 85 de km de drumuri județene din județul Galați, lucrări finanțate prin POR 2014-2020, investiție cu o valoare totală de 183 de milioane de lei, din care 6,4 milioane de lei reprezintă cofinanțarea CJ Galați, restul fiind finanțare nerambursabilă, europeană.
Contractele de finanţare sunt semnate cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţa Publică şi Fondurilor Europne, în calitate de de autoritate de management pentru POR şi Agenţia pentru Dezvoltarea Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est în calitate de organism intermediar. Potrivit președintelui CJ Galați, Costel Fotea, este vorba de 30 de km din DJ 242 între localităţile Vîrlezi, Tg. Bujor, Umbrăreşti, Viile, Fârţăneşti şi Folteşti, 28 de km din DJ 251 care face legătura între localităţile Matca, Valea Mărului, Cudalbi, Slobozia Conachi şi Smârdan şi 21,5 km din DJ 252 care face legătura între Buciumeni, Nicoreşti, Cosmeşti, Movileni şi Barcea. “Este vorba despre drumuri care așteaptă demult să fie reabilitate, drumuri care vor reprezenta alternative la traversarea județului. De pildă, după reabilitare, DJ 251 va fi o alternativă la DN 25, iar DJ 242 va fi o alternativă la DN 24 D, celebrul drum care, din cauza amplasării sale, iarna, este mereu blocat de viscol”, a spus Costel Fotea. Acesta a adăugat că până în aprilie 2018 vor fi finalizate proiectele tehnice ale celor trei lucrări, urmând să se organizeze licitații pentru stabilirea constructorilor, astfel încât lucrările să înceapă propriu zis în mai-iunie 2018, pentru a se finaliza cel târziu în 2020.
În afară de cei 85 de km de drumuri județene, în următorii trei ani vor fi modernizați și reabilitați alți circa 85 de km de drumuri, lucrări ce se vor realiza fie cu finanțare proprie a CJ fie cu fonduri PNDL. Potrivit președintelui Costel Fotea, este vorba despre reabilitarea a 4,5 km a DJ 251 G Corni-Măcișeni, cu fonduri alocate prin PNDL și a altor 5,2 km de segmente de drumuri județene, reabilitate cu fonduri proprii ale CJ. În plus, săptămâna trecută, CJ Galați a semnat contractarea lucrărilor de reabilitare a altor 17,6 km de drumuri județene, lucrări plătite din fondurile proprii ale CJ Galați. Este vorba despre asfaltarea și/sau reabilitarea a 800 de metri, la Crăiești, 1 km de drum, între Slobozia Conachi și Izvoarele, 3,5 km între Cruceanu și Berești, câte un km de drum la Negrilești și la Munteni, 1,7 km între Vârlezi-Corni- Valea Mărului, 500 de metri la Suceveni, 300 de metri la Priponești, 2,5 km la Bălășești și 1,9 km la Băleni-Viile-Gohor.
La aceștia se mai adaugă modernizarea a 22,84 de km de drumuri județene, finanțate prin PNDL, lucrări cu o valoarea totală de 42 de milioane lei, precum și modernizarea și reabilitarea altor 45 de segmente de drumuri locale, tot cu finanțare de la PNDL. “Iată că pentru următorii 3 ani avem în proiect reabilitarea și modernizarea a peste 150 de km de drumuri, lucrări care au identificate și sursele de finanțare”, a mai spus președintele CJ Costel Fotea.