La ședința de miercuri a Executivului a fost alocată, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, suma de peste 115 milioane de lei pentru asigurarea alimentării populației cu energie termică. Potrivit comunicatului de presă al Guvernului ”pentru 13 localități din 12 județe se vor suplimenta sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2017”. Municipiului Galați i-a fost alocată suma de 15 milioane de lei, aceeași sumă fiind alocată și pentru Constanța, Bacău, Buzău și Drobeta Turnu Severin. Motru (Județul Gorj) a primit 9,3 milioane, Brad (județul Hunedoara) – 5,3 milioane, Aradul și Tulcea câte 5 milioane, Giurgiu – 4,5 milioane, Oradea și Suceava câte 4 milioane, iar Vatra Dornei (județul Suceava) a primit 3,5 milioane de lei.
Actul normativ a fost adoptat la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca urmare a solicitărilor făcute de către unitățile administrativ-teritoriale care au constatat, la pregătirea activităților specifice sezonului rece, că nu au capacitatea financiară pentru a susține cheltuielile legate de asigurarea agentului termic populației.