Grup de pompieri-scafandri la ISU Galaţi, a început selecţia internă

0
1413

Amplasarea judeţului Galaţi, într-o zonă înconjurată de ape, necesita de foarte multă vreme existenţa unui grup de scafandri în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Din păcate nu exista dotarea necesară. Recent , printr-un  program naţional, pompierii gălăţeni au primit, prin IGSU , o autospecială pentru scafandri , cu toate dotările necesare, inclusiv cu barcă. În plus autospeciala pentru scafandri are şi echipamentele necesare salvatorilor la înălţime. Dcaă alpinişti -pompieri există, sunt încadraţi şi au misiuni cu autoscara, scafandri nu există în componenţa ISU Galaţi. Nici nu ar fi avut cum devreme ce, în ultima vreme,nici nu existau echipamentele necesare. Aşa că acum ,la ISU Galaţi,  se face selecţia, pe bază de voluntariat, din sursă internă, a scafandrilor. ,, Nu aveam scafandri pentru că nu existau echipamente pentru acest gen de misiuni. Acum s-a schimbat situaţia, am primit toate echipamentele şi dotările necesare. Amplasarea judeţului Galaţi impune astfel de misiuni de căutare-salvare , pe apă şi ,clar , eram în deficit şi suntem şi în momentul de faţă, în ceea ce priveşte scafandrii. Tocmai de aceea acum suntem în plină procedură de selecţie internă , deja avem doritori.  Aceştia vor merge la testarea fizică şi medicală, după care testarea psihologică.D că vor trece aceste teste vor fi selecţionaţi să participe la cursul de scafandri şi vor  executa misiuni de căutare – salvare. Această  autospecială este dotată şi cu echipamente pentru alpinişti. Noi avem deja personal calificat pentru alpinism, pentru a executa misiuni de salvare la înălţime . Deocamdată, până să ajungă această autospecială, ei executau misiuni pe autoscara din dotare”, a declarat lt.col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Pompierii care vor fi selectaţi şi vor trece testele vor face cursul de scafandri la Constanţa. Autospeciala pentru scafandri are toate echipamentele de la costume pentru scafandri din neopren , cizme din kevlar, cagule etc.,, Există şi  o lanternă specială, cu un  obiectiv care se montează doar când ne scufundăm, mănuşi, care fac parte tot din echipamentul de scufundări , trusa de prim ajutor, masca, foarte utilă pentru scafandri, ochelari pentru scufundări. Avem buteliile cu aer comprimat pentru respirat, staţia de încărcat butelii, echipament de iluminat, generator pentru iluminat, un troliu pentru salvări din subsoluri şi din alte medii. Autospeciala pentru scafandri este dotată şi cu barcă pneumatică, cu un motor de 40 de cai putere, folosită pentru salvări de la înec sau pentru alte misiuni”, a prezentat dotarea autospecialei, plt, major Viorel Popa, ISU Galaţi. Se va apela la recrutare din sursă externă  a scafandrilor doar dacă selecţia internă nu va oferi candidaţi apţi şi care să corespundă tuturor normelor.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.