Grav accident de circulaţie la Schela

0
1278

ISU Galaţi informează despre un grav accident de circulaţie produs în această dimineaţă, la ora 5.00, în comuna Schela, pe Dj 251. Potrivit sursei citate, un autoturism s-a răsturnat, în maşină fiind blocate patru persoane. Pentru scoaterea acestora din autoturism, la faţa locului s-au deplasat de urgență o autospecială de la Secția de Pompieri Galați și 2 ambulanțe SAJ.  „La sosirea echipajelor ISU și cele medicale, au fost găsite la locul intervenției patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, conștiente, extrase de martori din autoturism. Aceștia acuzau traumatisme toracice, cranio-faciale și multiple contuzii, astfel încât au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență Galați, cu ajutorul unei ambulanțe SMURD”.

Potrivit IJP Galaţi, accidentul s-a produs din cauză că şoferul autoturismului (care venea dinspre Slobozia Conachi către Galaţi) nu a adaptat viteza în curbă, pierzând controlul direcţiei, maşina răsturnându-se pe câmp. Totuşi, în urma testului alcooloscopic, s-a constatat că şoferul (49 de ani) avea 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii întocmind dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

foto- arhiva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.