Grădinița „Elena Doamna” va fi modernizată de Primărie cu fonduri prin PNRR

0
673

Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat, în cadrul PNRR, contractul de finanțare în valoare de două milioane de lei pentru modernizarea clădirii Grădiniței cu Program Prelungit „Elena Doamna”, construită în urmă cu aproape 100 de ani.

Astfel, în cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de creștere a eficienței energetice, precum și lucrări de consolidare a clădirii.

Este vorba în principal despre reabilitarea termică a clădirii, a sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice, instalarea unor sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, reabilitarea instalațiilor de iluminat, realizare de cămășuieli la nivelul fundațiilor și armare grinzi, înlocuirea planșeului din lemn cu unul din beton armat, refacerea șarpantei, cămășuirea pe ambele fețe ale pereților interiori și exteriori cu beton armat, dezafectarea integrală și înlocuirea straturilor existente de la planșeul peste ultimul nivel”, transmite Biroul de Presă al Primăriei.

Clădirea situată pe Strada Domnească nr. 114 a fost construită în anul 1930.

Până acum, cadrul PNRR, Primăria municipiului Galați a primit aprobarea  pentru 47 de proiecte totalizând aproximativ 75 de milioane de euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.