Sâmbătă seară, în Grădina Publică, vor fi aprinse decorațiunile de Florii și Paști. În prezent, echipe ale Gospodărire Urbană plantează flori, iar echipe ale Flash Lightning Services montează ultimele decorațiuni luminoase.

„Grădina Publică, pregătită pentru Florii și Paști; sâmbătă seara aprindem decorațiunile
Se apropie sărbătorile, iar pregătirile au intrat pe ultima sută de metri în Grădina Publică. Aici se montează decorațiunile festive, astfel încât sâmbătă, 4 aprilie, în jurul orei 19.30, acestea se vor aprinde odată cu iluminatul public. De asemenea, s-au făcut și plantări de flori, iar primii vizitatori sunt copiii.
În spatele fiecărei acțiuni stă efortul oamenilor. Iar echipele de la Flash Lightning Services și Gospodărire Urbană se asigură că totul va fi conform așteptărilor”, transmite primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu.










