Generatoare de curent electric ,de la 16 unități pentru situații de urgență , trimise în Ialomița

0
803

Pe fondul fenomenelor meteorologice periculoase, caracterizate prin vânt puternic și depunere de gheață pe stâlpi și cabluri, în județul Ialomița s-au înregistrat avarii importante la rețeaua de alimentare cu energie electrică.
Pentru asigurarea necesităților populației din zonele afectate, IGSU a dispus dislocarea în județul Ialomița a 16 containere de mare capacitate generatoare de curent electric.
Generatoarele sunt mobilizate din județele AG, BC, BR, BV, BZ, CT, CV, DB, GL,TR, TL, OT, PH, VN, VL și Unitatea Specială din Ciolpani, în care nu se înregistrează situații de urgență grave cauzate de vreme.
Acestea au început deplasarea spre zona Urziceni, fiind cea mai puternic afectată din punct de vedere al infrastructurii electrice.
Tehnica dislocată va rămâne în sprijinul autorităților din județul Ialomița până la remedierea avariilor de către echipele tehnice ale distribuitorilor de energie electrică.
Generatoarele ISU au o capaciate de 450 kVA și permit aprovizionarea temporară a unor localităţi cu energie electrică în cazul în care reţeaua publică cedează din cauza vremii neprielnice .
Acest tip de tehnică a mai fost utilizat în luna decembrie a anului trecut, pentru alimentarea cu energie a localităților afectate de vântul puternic din județele Caraș-Severin și Timiș. De la Galați începând cu ora 15.30, containerul suport logistic al intervenției tip IV -iluminat (450 kVA) şi personalul de deservire (2 subofiţeri pompieri), au început deplasarea către ISU IALOMIŢA -Urziceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.