La Galaţi s-a deschis, în această dimineaţă, anuala Conferinţă Regională “Consiliere psihopedagogică între teorie şi practică”, organizată de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi. La evenimentul la care ţi-au anunţat participarea circa 300 de cadre didactice şi psihopedagogi din regiunea de S-E a României se discută diverse teme, precum: „educaţia şi consilierea în era roboţilor”, „oportunitatea modernizării sistemului de predare în contextul particularităţilor „generaţiilor Y şi Z”, „dezvoltarea emoţională a elevilor prin tehnici de art terapie”, „modalitatea de gestionare a furiei” sau „dezvoltarea inteligenţei emoţionale”.
Potrivit Dianei Bulai, şefa CJRAE Galaţi, tema „educaţia şi consilierea în era roboţilor” are drept punct de plecare un studiu efectuat la nivel mondial potrivit căruia în următorii 10 ani sau “chiar mai devreme, vor dispărea între 5 şi 7 milioane de locuri de muncă la nivel global, joburi care nu vor mai exista. De aceea, 60% din copiii care intră în învăţămntul primar nu vor mai găsi, pe piaţa muncii, 40% din meseriile care există astăzi. Paradoxal deşi ne-am aştepta să dispară meseriile care necesită mai puţină educaţie, este vorba de altele care vor dispărea căci se pare că unui robnot îi este mai uşor să joace şah decât să selecteze gunoiul. Vor dispărea meserii din clasa de mijloc, secretarele, toate meseriile care se referă la manipularea informaţiei, avocaţii, specialiştii pe managementul resuselor umane, chiar şi cadrele didactice! În schimb, nu vor dispărea job-urile creative, cele care ţin de tehnologia informării, si vor apărea alte 2-3 milioane de noi joburi din domeniul tehmnologiei informaţiei robotizare, informatizare”. Modificările ar trebui să fie reflectate şi în modalitatea de predare în şcoli şi chiar în privinţa curricum-ului, mai spune Diana Bulai care a mai vorbit şi despre faptul că predarea trebuie adaptată nevoilor geneaţiilor Y şi Z, copii care nu mai seamănţă cu elevii de acum 10-15 ani: “Sunt copii care s-au născut cu tehnologia foarte la îndemână, copii care resping controlul excesiv, copii imaginativi, curişi, dar care trebuie cointeresaţi pentru a face un anumit lucru, copii care nu au nevoie de foarte multă informaţie, ceea ce facem noi în şcoli, unde predăm o cantitate foarte mare de informaţie şi asta pentru că ei au informaţia la un clik distanţă. Deci sistemul educativ trebuie modernizat pentzru ca aceşti copii să-şi dezvolte creativitatea şi adaptabilitatea şi asta nu se poate face predând, în sistem tradiţional, în clase în care copiii stau încolonaţi şi scriu după dictare”.