Gâlceavă în PNL Galați, după demisia lui Aurelian Păduraru din funcția de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu

0
855

Aurelian Păduraru a demisionat săptămâna aceasta din funcția de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu. El fost numit în această funcție pe 30 mai 2022, cu susținerea organizației PNL din Galați, fiind un apropiat al deputatului George Stângă, președintele comisiei pentru Mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților. Motivul oficial al demisiei este unul de ordin personal.

Înainte de a fi numit la Garda de Mediu, Aurelian Păduraru a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, iar înainte de a trece în rezervă, la vârsta de 49 de ani, el a ocupat funcția de șef al Serviciului de Pașapoarte din Galați.

Funcția de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu rămâne în continuare a organizației PNL Galați, care trebuie să nominalizeze o altă persoană pentru această funcție cu rang de secretar de stat. În partid a fost vehiculat numele actualului șef al Gărzii de Mediu din Galați, Sorin Dănăilă, însă nu s-a luat nicio decizie, fiind voci care contestă numirea lui Dănăilă și cer nominalizarea altei persoane. Mai mult, se vorbește despre un conflict deschis în PNL Galați, între deputatul George Stângă și senatorul George Scarlat. Mulți dintre fruntașii liberali din organizația Galați îi reproșează lui Stângă că s-a mutat la București, nu mai vine în teritoriu și a lăsat organizația din mână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.