Galațiul, sub avertizare meteorologică până luni!

0
825

Galațiul se află, până luni, la ora 12.00, sub avertizare meteorologică, fiind anunțate cantități însemnate de precipitații, dar și instabilitate atmosferică accentuată. Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări de cod portocaliu și galben pentru județul nostru. 

Codul portocaliu este în vigoare până sâmbătă, la ora 02.00. ”În după-amiaza zilei de vineri (19 iunie) și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă (19/20 iunie), în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul și nordul Munteniei, precum și în zonele montane, vor fi intervale cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse, 50…80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină”, anunță meteorologii.

Codul galben intră în vigoare sâmbătă, la ora 12.00, și se va încheia luni, la ora 10.00. ”În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Notă: Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării și în prima parte a săptămânii viitoare”, anunță meteorologii.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

 

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × two =