Galaţiul, locul al treilea la donatorii de celule stem

0
1417

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, sărbătorită anual în a treia sâmbătă din luna septembrie, pe 16 septembrie, Centrul donatorilor de celule stem hematopoietice din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Galați (Str. Regiment 11 Siret , Nr. 48A, Județ  Galaţi, tel: 0336 401 906), va fi deschis în intervalul orar 9.00- 12.00. În această perioadă,  toţi cei care doresc să devină donatori de celule stem se pot înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Activitatea de la Galaţi se înscrie în campania desfăşurată de Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice în 15 orașe, respectiv:  Arad, Bacău, Brezoi, București, Caracal, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Slobozia, Târgu Mureș și Timișoara.  Sub mesajul “Fii Eroul din umbră”, campania “Donează o șansă la viață” își propune creșterea informării cu privire la donarea de celule stem hematopoietice, respectiv conștientizarea importanței înscrierii în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

Potrivit doctorului Beatrice Cristian, de la Centrul donatorilor de celule stem hematopoietice din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Galați, din anul 2013 (de când s-a înfiinţat registrul naţional al donatorilor de celule stem) şi până în prezent, la Galaţi s-au înscris 4.285 de donatori de celule stem, din care, în acest an, 446. Acest lucru face ca Galaţiul să ocupe locul al treilea la nivel naţional în privinţa numărului de donatori de celule stem, în condiţiile în care, din 2013 şi până acum, în România s-au înscris 46.541 de donatori, din care 6.738, numai în acest an.

Condiţii de înscriere şi terapii cu celule stem

Pentru înscriere în registrul naţional al donatorilor de celule stem trebuie ca persoana respectivă să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani,  donarea efectivă de celule stem putând fi făcută până la vârsta de 60 de ani. Conform procedurilor, celor care devin donatori de celule stem li se fac mai multe teste sanguine (Hepatita B, hepatita C, HIV,  siflis), după care Institutul Naţional de Hematologie de la Bucureşti va mai efectua câteva teste suplimentare, toate datele individului fiind înscrise în baza de date a institutului. Înscrierea în Registru nu este egală cu donarea. Pot trece luni sau ani până când o persoană înscrisă în baza de date ar putea fi chemată să doneze celule stem hematopoietice. Există situaţii în care o persoană înscrisă ca donator voluntar nu va ajunge să doneze niciodată. cru va fi anunţat în scris persoanei în cauză. În cazul în care o persoană este selectată ca fiind compatibilă cu un pacient/ă, va fi contactată de către personalul RNDVCSH. I se va solicita acceptul de a dona efectiv şi i se va preleva o probă de sânge pentru analizele de verificare. Programarea donării se va face în egală măsură în funcţie de disponibilitatea de timp a donatorului/ ei şi de necesităţile pacientului. Celulele stem sunt considerate componentele de bază ale vieţii. Celulele stem stau la baza formării oricărui tip de celulă din organism. Celulele stem hematopoietice sunt celule capabile să se transforme în orice tip de celulă adultă (funcţională) a sângelui şi a sistemului imunitar. Aceste celule se găsesc în măduva osoasă. Se pot recolta şi la naştere din sângele cordonului ombilical. Celulele stem hematopoietice se recoltează de la adulţi din sânge periferic sau din măduvă osoasă. Celulele stem hematopoietice sunt folosite în tratarea şi vindecarea unor afecţiuni precum leucemia sau a altor cancere ale sângelui, boli autoimune sau boli metabolice ereditare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.