Galațiul, în fruntea clasamentului la eficiență împotriva poluării. ”Este important să continuăm pe același drum”

0
666
Municipiul Galați se află în fruntea clasamentului la nivel național în ceea ce privește eficiența împotriva poluării. Un studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate, care a analizat activitatea autorităților locale din cele mai mari cincisprezece orașe românești, arată că Primăriile Brașov, Galați și Cluj-Napoca au luat cele mai importante măsuri pentru reducerea poluării.
Orașul nostru este în fruntea clasamentului la eficiență împotriva poluării.
Un studiu independent realizat de Observatorul Român de Sănătate arată că Primăriile care acționează cel mai bine pentru reducerea poluării sunt, în ordine, Brașov, Galați și Cluj-Napoca. Este important să continuăm pe același drum!”, declară primarul Ionuț Pucheanu.
Observatorul Român de Sănătate a analizat activitatea autorităților locale din cele mai mari cincisprezece orașe românești și acțiunile concrete întreprinse de acestea pentru a reduce poluarea aerului în ultimii doi ani.
”Primăriile care acționează cel mai decis în direcția reducerii poluării sunt Brașov, Galați și Cluj-Napoca. Cel mai puțin preocupate de reducerea poluării și efectele acesteia asupra sănătății locuitorilor sunt primăriile Brăila, Bacău și Constanța”, precizează reprezentanții Observatorul Român de Sănătate.
Analiza se bazează pe o grilă de evaluare cuprinzând 20 de indicatori organizați în 5 domenii:
1. Intervenții economice pentru reducerea poluării aerului;
2. Intervenții administrative pentru reducerea poluării aerului;
3. Intervenții comportamentale pentru reducerea poluării aerului;
4. Infrastructură care face posibilăreducerea poluării aerului;
5. Indicatori direcți de poluare a aerului.
Aici puteți consulta rezultatele studiului: https://bit.ly/31aEGOb.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × 1 =