Reprezentanții I.V.Future S.R.L – firma care a câștigat licitația pentru realizarea proiectului ”Branding şi Identitate vizuală a Municipiului Galaţi” -, Iulia Bors, Ionuț Vasiliu și Ștefan Mihailov, au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, noul logo al municipiului Galaţi, un concept de identitate vizuală a orașului pentru care Primăria Galați a alocat un buget de 38.000 de lei fără TVA. „Reprezentăm firma I.V.Future S.R.L care a fost înființată acum doi ani însă toți trei avem circa 13 ani de vechime în branță, ocupându-ne de astfel de lucrări și înainte de înființarea firmei, pe PFA-uri”, au explicat tinerii. Potrivit acestora, în cadrul proiectului, s-a realizat noul logo al municipiului Galaţi care cuprinde, stilizate, elemente arhitecturale, simboluri reprezentând doi peşti, crucea Sf. Andrei, o elice navală precum şi imaginea unui vapor pe Dunăre. “În procesul de creare a logo-ului Municipiului Galați am ținut cont de heraldica veche a orașului. Considerăm că elementele vizuale reprezentate de stemă au un rol important în definirea identității orașului- ambarcaţiunea din partea superioară aminteşte faptul că acest oraş este un important port la Dunăre, atestarea sa documentara drept schelă (port) datând, dupa cum se ştie, din secolul XV; peştii scot în evidenţă rolul acestui port în dezvoltarea pescuitului; caducelul este atributul zeului Mercur, zeul comerţului. Acesta simbolizează intensa activitate comercială desfăşurată aici, Galaţiul ajungând în 1711, conform afirmaţiei lui Dimitrie Cantemir, centrul comercial cel mai important de pe toată Dunărea, statut întărit dupa spargerea, în 1774, a monopolului turcesc în zonă, şi mai ales dupa desfiinţarea definitivă a acestuia, în 1829. La nivel compozițional am păstrat delimitarea clară a elementelor vizuale și separarea lor pe 3 nivele. Culorile principale- roșu, galben și albastru deschis au fost preluate pentru varianta cromatică și vor fi folosite în funcție de context și mediul de aplicare al logo-ului”, au spus creatorii logo-ului. În cadrul acestui nou concept, Primăria municipiului Galaţi va avea un nou site cu o altă structură, îmbunătăţit, disponibil atât în varianta desktop, cât şi pentru telefoanele mobile, au mai spus reprezentanţii firmei. „De acum înainte, se vor face aplicaţii pentru diverse tipuri de evenimente pentru a putea fi folosite pe viitor”, a spus Ionuţ Vasiliu. „Urmează o etapă de mentenanţă în care vom încerca să susţinem Primăria în tot ce ţine de iniţiativele de aplicare a acestui brand. Noi mai avem un manual pe care l-am predat cu o strategie de promovare. Se va discuta inclusiv pe acţiuni concrete”, a mai spus si Iulia Bors. În completarea lucrării realizate de tineti există şi un manual de identitate vizuală care cuprinde un set de reguli de utilizare a elementelor de identitate vizuală a unui brand, fiind date şi câteva exemple de simboluri vizuale care pot fi create utilizând geometria logo-ului stabilit. „Municipiul Galaţi are un motiv întemeiat pentru a-şi îmbunătăţi imaginea atât pe plan regional, naţional cât şi internaţional; un potenţial enorm de dezvoltat pentru întărirea poziţiei; resursele şi suportul necesare pentru implicarea într-un management de branding. Însă trebuie să devină o viziune comună a tuturor actorilor regionali, care numai implicaţi solidar pot da viaţă unei identităţi puternice a Municipiului Galaţi”, se concluzionează în manual.