Galați, SMART CITY. Primăria a instalat primul încărcător solar pentru telefoanele mobile și alte gadgeturi

0
1829

Primăria Galați a realizat încă un pas în direcția dezvoltării conceptului de ”Smart City” și pune la dispoziția cetățenilor în zone publice ale municipiului încărcătoare solare pentru telefoanele mobile și pentru alte gadgeturi.

Primul astfel de încărcător solar a fost amplasat în Parcul Viva și este deja funcțional, iar alte patru vor fi montate în Grădina Publică, Orășelul Copiilor, zona Potcoava de Aur și zona Romarta.

Este vorba despre stâlpi solari pentru încărcarea telefoanelor mobile, tabletelor sau a camerelor foto.

Stâlpii solari sunt independenți de rețeaua electrică, sunt prevăzuți cu panouri fotovoltaice, acumulatori solardeep cycle, controler solar special cu pornire și oprire automată, priză dublă usb2.1Ax3=6 fast charger și sistem de iluminat. Aceștia pot fi echipați opțional cu sisteme precum: priză exterioară pentru laptopuri, trotinete, hoverboard-uri, scutere sau biciclete electrice; stație meteo profesională; panouri LED video; routere pentru rețele Wi-Fi în spațiile publice.

Contractul pentru serviciile de furnizare și montare a încărcătoarelor solare, încheiat cu firma Power Pure Energy SRL în urma licitației publice organizate de către Primărie, este în valoare de 49.500 de lei, fără TVA. Conform contractului, serviciile de mentenanță se vor desfășura pentru perioada cât sistemele sunt în garanție și sunt gratuite.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four + sixteen =