Galaţi – cel mai mare oraş-port la Dunărea Maritimă din România

0
2594

Cea de-a treia reuniune a partenerilor și comitetului director care funcționează în cadrul proiectului european „Dezvoltarea regională și a transportului  în zona  Dunăre-Marea Neagră către o regiune multiport de acces transnaţională” – DBS Gateway s-a deschis, astăzi, la Galaţi, cu discursul primarului Ionuţ Pucheanu care a explicat de ce oraşul nostru este singurul din România, ales să facă parte din entităţile membre ale acestui proiect european.  Precizăm că proiectul reunește 10 parteneri financiari și 20 parteneri asociați, fiind vorba despre reprezentanți din țări riverane Dunării, respectiv, Austria, Germania, Serbia, Slovacia, Ungaria, Croația, Bulgaria, România Ucraina și Republica Moldova. Printre cei zece parteneri financiari sunt: Guvernul Regional al Austriei de Jos (Partener Lider), Urban Innovation Viena, Public Ports  Bratislava, Freeport of Budapest Logistics Ltd, Autoritatea Portuară din Vukovar, Compania de Infrastructură Portuară din Bulgaria, Municipiul Galați, Municipiul Burgas,  Municipiul Varna, Universitatea din Novi Sad – Facultatea de Ştiinţe Tehnice. Partenerul asociat al Municipiului Galaţi este reprezentat de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi.

De altfel, proiectul (finanţat prin Programul Transnaţional Dunărea,  Axa prioritară 3 – Conectivitate mai bună și responsabilitate energetică în Regiunea Dunării), urmăreşte realizarea unui planuri de dezvoltare locală care să transforme regiunea Dunăre – Marea Neagră într-o poartă de acces atractivă pentru transportul maritim și fluvial între Europa Centrală și Marea Neagră, regiunea Caspică și Orientul Îndepărtat, prin facilitarea cooperării între porturi, regiuni și alți actori-cheie.

“Este o întâlnire regională, un proiect care aduce la aceaşi masă parteneri cu interese comune, din zece ţări riverane Dunării. Vrem ca împreună să găsim o formulă de conectivitate a tuturor ţărilor de pe întregul parcursul Dunării. Galaţiul este cel mai mare oraş port la Dunărea Maritimă din România,  vin şi descarcă sau încarcă marfă vase de mare tonaj, de aici şi interesele noastre de a promova potenţialul de aici şi mă refer nu doar la domeniul economic dar şi la cel turistic. Este adevărat, ca infrastructură portuară nu stăm extraordinar de bine şi aceea avem nevoie de ajutorul UE pentru ca şi această parte de Europa să reînflorească, iar Galaţiul să redevină portul de odinioară. Vorbind despre dezvoltarea infrastructurii portuare mă refer şi la proiectul portului multimodal, un proiect demarat în urmă cu jumătate de an şi la care UE  contribuie cu o sumă semnificativă, este un proiect a cărui valoare, la finalizarea sa, se va ridica la peste 80 de milioane de euro”, a declarat primarul municipiului Galaţi Ionuţ Pucheanu. Totodată, acesta a vorbit şi despre un alt proiect care va completa proiectul portului multimodal – Drumul de Centură al municipiului Galaţi, obiectiv propus spre modernizare cu fonduri europene, obiectiv cu o valoare totală de circa 40 de milioane de euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.